Patru bărbați au fost prinși la braconat. Aceștia încercau să împuște mai mulți iepuri de câmp pe fondul de vânătoare din apropiere de Alexandria.

Poliţiştii teleormăneni cercetează patru persoane care au participat la o partidă de vânătoare ilegală. În noaptea de 27 spre 28 septembrie, oamenii legii au efectuat mai multe acțiuni privind protecţia fondului cinegetic, în zona extravilană a localităţilor Alexandria-Furculeşti-Crângu-Bogdana, respectiv fondurile de vânătoare aparţinând AJVPS Teleorman. Cu acest prilej au fost priși patru bărbați cu vârste cuprinse între 33 și 57 de ani, toţi din comuna Buzescu. Aceștia se deplasau pe fondul de vânătoare cu un autoturism având asupra lor două lămpi tip proiector şi o armă neletală cu aer comprimat.

Fiind întrebaţi cu privire la scopul prezenţei pe fondul de vânătoare, aceştia au declarat verbal că intenţionau să lumineze pe câmp, pentru a identifica exemplare de vânat, respectiv iepuri de camp pe care urmau să îi captureze prin împuşcare cu arma cu aer comprimat identificată în autoturism.

Procedând la verificarea armei neletale cu aer comprimat s-a constatat că aceasta este deţinută în mod ilegal, nefiind înscrisă în circuitul civil.

Arma în cauză şi cele două lămpi tip proiector au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de „braconaj cinegetic”, privind protecţia fondului cinegetic şi „nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor”, urmând a se propune soluție prin Parchet.

C. DUMITRACHE

Despre autor