Braconier prins cu acte false

I s-a înfundat. Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Lunca au organizat și executat o acţiune pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol. Cu acest prilej, oamenii legii au depistând pe DJ 546, pe raza comunei Lunca, un bărbat în vârstă de 57 ani, domiciliat în municipiul Turnu Măgurele, județul Teleorman care transporta fără documente legale 151 kg de pește specia caras, platică, șalău și oclei, obținut din pescuit. Şoferul a prezentat un aviz de însoțire a mărfii falsificat.

Cantitatea de pește a fost ridicată și predată pentru distrugere sau comercializare Direcției Sanitar- Veterinare și pentru siguranța Alimentelor Teleorman, iar avizul de însoțire a mărfii falsificat a fost de asemenea ridicat pentru continuarea cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit și fals în înscrisuri sub semnatură privată, urmând a se propune soluție prin Parchet.

C.D.