Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Bilanțul Gărzii de Mediu Teleorman: 116 controale și sancțiuni în luna octombrie

În luna octombrie 2025, Comisariatul Județean Teleorman al Gărzii Naționale de Mediu a desfășurat o amplă activitate de inspecție și control, materializată prin 116 verificări realizate la nivelul județului. Acțiunile au vizat respectarea legislației de mediu, soluționarea petițiilor și modul de respectare a condițiilor impuse în autorizaţiile de mediu, verificarea măsurilor impuse.

Acestea din urmă au urmărit identificarea unor obiective noi, verificarea sesizărilor primite, autosesizări, controale dispuse de Comisariatul General, precum și inspecții realizate în colaborare cu alte autorități. O parte dintre verificări au vizat modul în care sunt respectate condițiile impuse în autorizațiile de mediu și stadiul îndeplinirii măsurilor stabilite anterior.

În conformitate cu prevederile Legii 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte asupra mediului, comisarii au formulat 26 de puncte de vedere pentru proiecte publice și private aflate în diverse stadii de avizare.

Pe parcursul lunii octombrie, instituția a înregistrat 15 petiții din partea cetățenilor. Toate au fost soluționate în termenul legal și conform procedurilor prevăzute de OUG 27/2002 privind soluționarea petițiilor, în limitele competențelor Gărzii Naționale de Mediu.

Ca urmare a neregulilor constatate în teren și a încălcărilor legislației în domeniul protecției mediului, comisarii au aplicat în total 25 de sancțiuni contravenționale, 2 avertismente; 23 de amenzi, în valoare cumulată de 845.000 lei. Totodată, în două cazuri ce au prezentat indicii de infracțiuni, au fost înaintate două sesizări către organele de cercetare penală.

Activitatea intensă a Comisariatului Județean Teleorman în luna octombrie reflectă efortul continuu al instituției de a preveni și combate poluarea, de a supraveghea respectarea legislației de mediu și de a răspunde prompt sesizărilor venite din partea publicului. Prin controalele efectuate și sancțiunile aplicate, Garda de Mediu își reafirmă rolul central în protecția mediului la nivel local.

Adriana VENE

Despre autor

Click to listen highlighted text!