Biblioteca Județeană „Marin Preda”: „Școala altfel” la bibliotecă

Programul național „Școala altfel” se derulează în perioada 2 octombrie 2017-31 mai 2018, având o durată de 5 zile. Planificarea acestuia o fac școlile, cu condiția ca desfășurarea programului să nu coincidă cu perioada tezelor semestriale.

„Școala altfel” implică elevii și cadrele didactice în activități extrașcolare. Elevii sunt stimulați să-și dezvolte abilitățile de comunicare și socio-emoționale, învățând lucruri noi, care îi vor ajuta în dezvoltarea intelectuală.

Activitățile extracuriculare desfășurate în cadrul acestui program îi ajută pe profesori să-și cunoască elevii, să găsească modalitatea de a fi înțeleși de aceștia și să adapteze conținutul materiilor nevoilor elevilor.

Între 23 și 27 octombrie 2017, Liceul Teoretic „Constantin Noica” și Colegiul Național „Al.I.Cuza” din Alexandria derulează programul „Școala altfel”.

Luni, 23 octombrie, elevii din cinci clase ale Liceului Teoretic „C.Noica” s-au prezentat la Biblioteca Județeană „Marin Preda”, marți, 24 octombrie, au fost prezenți elevii altor două clase de la același liceu, iar miercuri, 25 octombrie, a fost rândul elevilor a două clase de la Colegiul Național „Al.I.Cuza”.

Însoțiți de profesori, aceștia au venit la bibliotecă, unde li s-au prezentat sălile și li s-a vorbit despre catalogul online și programele pe care această instituție de cultură le derulează: „Bătălia cărților”, „Copiii noștri talentați”, „În lumea poveștilor” și „E carte, e film la bibliotecă”.

În finalul activității, elevii au urmărit filmul „Înainte să te cunosc”, ecranizare a romanului cu același titlu al scriitoarei Jojo Moyes.

Întrebată dacă sunt solicitări în timpul programului „Școala altfel”, Diana Andrei, bibliotecar la Biblioteca Județeană „Marin Preda”, ne-a spus: „Suntem solicitați de majoritatea școlilor în timpul săptămânii „Școala altfel”. În momentul în care suntem anunțați dinainte, putem pregăti o activitate specială.”

Cornelia RĂDULESCU

Despre autor