Bărbați reținuți pentru violență fizică și amenințare
O femeie din comuna Vârtoape a fost agresată fizic de către fiul său
În perioada decembrie 2025 – ianuarie 2026, un bărbat în vârstă de 58 d
e ani, din municipiul București, și-a agresat fizic mama și a amenințat-o, la locuința acesteia din comuna Vârtoape. Totodată, acesta a distrus mai multe bunuri din locuința femeii. Împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, însă femeia s-a opus montării unui dispozitiv electronic de supraveghere. În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare și distrugere.
Un bărbat din comuna Peretu și-a amenințat fiul minor
În data de 31 ianuarie, un bărbat de 47 de ani din comuna Peretu și-a amenințat fiul în vârstă de 15 ani, pe fondul consumului de alcool. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Cercetările sunt continuate, în ambele cauze expuse, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
Mirela MANEA