Bărbat reținut pentru neplata impozitelor și/sau contribuțiilor în formă continuată
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Teleorman efectuează cercetări față de un bărbat, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de r
eținerea și neplata impozitelor și/sau contribuțiilor în formă continuată.
Astfel, la data de 16 martie, polițiștii au pus în executare un mandat de aducere față de bărbatul în cauză. În urma cercetărilor, a rezultat faptul că, în perioada martie 2022 – martie 2024, bărbatul, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a reținut și nu a plătit în totalitate la bugetul de stat o sumă de bani, în cel mult 60 de zile de la împlinirea termenului de scadență prevăzut de lege. Suma respectivă reprezintă impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă, bărbatul cauzând astfel un prejudiciu de 570.705,95 de lei.
În urma administrării probatoriului, bărbatul în cauză a fost reținut, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria. Totodată, polițiștii precizează că acesta beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție pe întreg parcursul procesului penal.
Mirela MANEA