Bărbat din Zimnicea, reținut de polițiști după ce și-ar fi agresat părinții
Un bărbat din Zimnicea a fost reținut de polițiști după ce și-ar fi agresat fizic părinții. În urma incidentului, autoritățile au emis pe numele acestuia un ordin de protecție provizoriu.
Incidentul a avut loc la data de 18 august, în orașul Zimnicea, județul Teleorman. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Zimnicea au fost sesizați cu privire la un caz de violență în familie.
Din primele verificări efectuate, oamenii legii au stabilit că un bărbat și-ar fi agresat fizic părinții.
Având în vedere situația constatată, împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu. Victimele nu și-au exprimat acordul pentru montarea unui sistem de supraveghere electronică.
Polițiștii au continuat cercetările, iar în urma administrării probatoriului au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Bărbatul cercetat beneficiază de prezumția de nevinovăție pe parcursul întregii proceduri judiciare.
Mircea OLTEANU