Bani pentru sănătate
Pacienții și partenerii Casei Naționale de Sănătate sunt informați de către președintele acesteia, conf. univ. dr. Horațiu-Remus Moldovan, că prin rectificarea bugetară, CNAS a primit creșterea plafonului de negociere pentru contractele cost-volum/cost-volum-rezultat la 8,5 miliarde lei, față de 6,2 miliarde lei la începutul anului.
Această decizie asigură continuitatea tratamentelor p
entru peste 450.000 de pacienți care beneficiază în prezent de terapii moderne și permite includerea de noi pacienți eligibili, care au acum șansa de a accesa medicamente salvatoare de vieți.
Contractele cost-volum sunt acorduri prin care CNAS negociază cu producătorii de medicamente pentru a oferi pacienților acces la tratamente inovatoare foarte costisitoare, într-un mod sustenabil pentru sistemul de sănătate
Astfel, pacienții primesc medicamentele de care au nevoie, iar statul plătește un preț negociat și controlat.
Cornelia RĂDULESCU