Autoritatea de Cadastru, transferată la Ministerul Dezvoltării, condus de vicepremierul Liviu Dragnea
Activitatea Autorităţii Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară va fi coordonată de Secretariatul general al Guvernului (SGG), autoritate aflată în subordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, condus de către vicepremierul Liviu Nicoae Dragnea. Din luna mai 2012, când această instituţie a fost preluată de la Ministerul Dezvoltării, condus până atunci de către fostul ministru Elena Udrea, şi trecută în subordinea Executivului, activitatea Autorităţii Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a fost coordonată direct de către premierul Victor Ponta.
Transferul acestei instituţii de la Guvern la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice s-a făcut prin ordonanţă de urgenţă, aprobată în ultima şedinţă a Executivului. Actul normativ mai prevede că membrii Consiliului de Administraţie şi directorul general sunt numiţi şi revocaţi din funcţie prin decizie a premierului, la propunerea ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Să sperăm că de această dată revenirea respectivei instituţii de interes naţional la Ministerul Dezvoltării Regionale a fost impusă de necesitatea îmbunătăţirii activităţii de cadastru, un capitol la care România este mult rămasă în urma celorlalte ţări membre ale Uniunii Europene.
George ZAVERA