Atenție alexăndrineni! Ședințe de tragere miercuri și joi
Primăria Municipiului Alexandria ne aduce la cunoștință faptul că în perioada 25-26 februarie 2026, în intervalul orar 9.00-15.30, se vor desfășura ședințe de tragere cu armamentul, în incinta poligonului de tragere amenajat în extravilanul comunei Vitănești, județul Teleorman, în apropierea limitelor U.A.T. Municipiul Alexandria.
Astfel, pentru prevenirea accesului neautorizat în zona de tragere, suntem rugați să respectăm cu strictețe restricțiile afișate pe panourile de avertizare amplasate pe drumurile de acces către poligon, precum și indicațiile personalului de pază.
Persoanele care pătrund în perimetrul poligonului în timpul desfășurării tragerilor sau care ating muniția sau elementele constitutive ale instalațiilor se expun pericolului de vătămare corporală gravă (împușcare, explozie etc.).
Cornelia RĂDULESCU