Atelierul „Multilingvismul, o șansă la pace”
Ziua Limbilor Europei este o manifestare care celebrează diversitatea lingvistică, plurilingvismul, multilingvismul și învățarea limbilor străine pe toată durata vieții.
Ziua Europeană a Limbilor are ca obiectiv să atragă atenția publicului asupra importanței învățării limbilor străine și să îl sensibilizeze cu privire la existența și valoarea tuturor limbilor vorbite în Europa, încurajând învățarea lor.
Colegiul Național „AL.I. Cuza” Alexandria luptă pentru pace prin multilingvism, marcând data de 26 septembrie- Ziua Europeană a Limbilor.
Ziua Europeană a Limbilor, sărbătorită în data de 26 septembrie 2024 sub sloganul „Pace prin diversitate lingvistică” în toată Uniunea Europeană, este prilejul activității desfășurate la Colegiul Național A.I. Cuza din Alexandria.
În cadrul atelierului denumit „Multilingvismul, o șansă la pace”, elevii colegiului și-au dezvoltat abilitățile lingvistice și interculturale prin poezie, arte vizuale, concursuri de cultură generală.
Limba română și limbile străine pe care elevii le vorbesc (engleză, franceză, italiană, germană, spaniolă) sunt arma cu care adolescenții de azi luptă pentru pacea mondială.
Profesori coordonatori ai evenimentului au fost: Mădălina Tudorache, Grațiela Strâmbu, Simona Ciupercă, Alina Titirișcă, Cristina Chiriță, Andra Pană, Florentina Dorobanțu, Adina Gurbănoaia, Florica Marin, Valeria Gherghe, Tatiana Murgă, Violeta Moț, Mariana Pavel.
Competențele digitale și lingvistice dezvoltate în cadrul mobilităților in cadrul Acreditării pe Educație Școlară, prin programul Erasmus +, program finanțat de Uniunea Europeana au fost astfel valorizate.
Cornelia RĂDULESCU