Așteptare în ploaie
Trec prin gânduri, prin amintiri, prin nopți în care setea de tine mă ține treaz. Nu e sete de apă, ci de privirea ta, de glasul tău, de prezența ta care mi-a devenit esențială, ca aerul pe care îl respir.
În momentele de singurătate îmi spun că vei veni într-o zi, că voi simți mâna ta atingând-o ușor pe a mea. În serile în care luna veghează asupra mea și îmi șoptește că ai aceeași d
orință ca mine aprinsă în suflet.
Plouă… Picături mărunte își fac loc pe fereastră desenând contururi efemere. Le privesc și mă gândesc la tine. Ploaia nu mă împiedică să visez și să sper. Nu mă împiedică să cred că dragostea nu are bariere.
Te aștept. Nu în mod trist, nu în mod disperat. Ci cu certitudinea că iubirea noastră e puternică ca o stâncă.
Privesc în continuare ploaia, lăsând dragostea să curgă prin mine. Ești acolo, undeva, și știu că într-o zi, vei fi lângă mine.
Singurătatea mea
te caută,
într-un spațiu unde
te păstrez,
unde gândul
se întoarce
ca un ecou ce
refuză să se stingă.
Tu— ploaia
care-mi șoptește efemer
între tăceri,
între vise,
între stele…
Mihail TĂNASE
Despre autor
