Astăzi mi-a scris
Astăzi mi-a scris… După atâta timp în care am crezut că m-a uitat, după atâtea zile în care tăcerea ei îmi părea o condamnare, un verdict rostit în absență, astăzi mi-a scris… Și, odată cu acel mesaj, s-a deschis o ușă pe care o credeam închisă pentru totdeauna.
Am fugit de singurătate mult timp. Am alergat 
prin orașe, prin gânduri, doar ca să nu mai simt golul acela care se așează în piept când nu mai ai pe nimeni care să-ți spună pe nume cu blândețe. Dar oricât am fugit, ea era acolo… În inima mea… A fost tot timpul cu mine, o prezență tăcută, o lumină strălucitoare care nu se stinge niciodată, oricât de adâncă ar fi noaptea.
Visele mele s-au estompat în timp. Unele s-au risipit, altele s-au transformat în umbre. Am trăit cu teama că nu voi mai simți niciodată acel fior curat, acea emoție care nu cere nimic. Am purtat cicatrici pe suflet, unele adânci, altele abia vizibile, dar toate vorbind despre absență, despre dor, despre așteptare.
O iubesc pentru că a rămas în mine. Pentru că tăcerea ei nu a fost niciodată o uitare, ci o prezență discretă. Pentru că, în ciuda distanței, mi-a șters lacrima, și m-a făcut să înțeleg că sunt văzut, că sunt iubit, că nu sunt singur…
Mult timp am căutat un sens în lume. În cărți, în oameni, în întâmplări. Dar sensul nu se găsește, el vine. Vine când nu-l mai cauți, când te-ai resemnat, când ai învățat să trăiești cu întrebările. Și atunci, apare. Ea a apărut ca o salvare, ca o reamintire că viața are momente de grație, că iubirea nu moare, doar tace uneori…
Astăzi mi-a scris… Și sunt fericit. Nu pentru că s-a întors, ci pentru că am știut, în tot acest timp, că nu a plecat niciodată cu adevărat.
Mihail TĂNASE
Despre autor
