Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

    Asistenți pentru suflete fragile

În România, datele oficiale arată că peste 30.000 de copii trăiesc în sistemul de protecție specială, dintre care câteva mii au diverse forme de dizabilitate. Mulți dintre ei ajung greu să fie plasați într-un mediu familial, tocmai pentru că necesită îngrijiri medicale și educaționale complexe.

În efortul de a fortifica sistemul de protecție a copilului vulnerabil, autoritățile române implementează un nou model de asistență maternală cu accent pe copiii cu dizabilități. Modificările urmăresc profesionalizarea asistentului maternal și adaptarea resurselor pentru nevoi speciale.

Inițiativa, cu o durată de doi ani, are ca scop consolidarea unei rețele de sprijin adaptate copiilor vulnerabili, prin instruirea și monitorizarea atentă a familiilor care aleg să devină asistenți maternali.

La început, programul a fost implementat pilot în cinci județe – Buzău, Dolj, Mureș, Teleorman și Vaslui. Primele rezultate au arătat necesitatea extinderii, iar acum proiectul a ajuns la o acoperire mult mai mare, fiind aplicat etapizat în 22 de județe și sectoare din București.

Extinderea nu înseamnă doar mai multe locuri disponibile pentru copiii care au nevoie de protecție, ci și o profesionalizare reală a domeniului de asistență maternală. Pentru prima dată, accentul se pune pe instruirea specifică în lucrul cu copiii cu dizabilități, care au nevoie de îngrijire personalizată, acces la terapii și suport medical constant. Copiii cu dizabilități beneficiază de indemnizații mai mari – 900 lei comparativ cu 600 lei pentru alți copii plasați .

În plus, nivelul minim al costurilor anuale pentru astfel de copii este și el semnificativ mai ridicat, 25.486 lei/an pentru un copil plasat și 16.056 lei/an dacă sunt doi sau mai mulți copii cu dizabilități plasați.

Prin acest program, asistenții maternali vor trece prin cursuri de formare dedicate și vor beneficia de suport metodologic pentru a putea răspunde provocărilor zilnice. Proiectul are o durată de doi ani și se va încheia în iulie 2026, moment în care va fi publicat un raport complet de evaluare. Documentul va include atât concluziile asupra implementării, cât și propuneri concrete pentru integrarea acestui model de bune practici în politicile publice naționale. Prin investiții semnificative, standarde profesionale mai riguroase și o abordare umanizantă a relației copil–adult, statul român încearcă nu doar să repare o structură fragilă, ci să construiască una nouă.

Este un pas curajos, dar drumul rămâne lung. De aceea, sprijinul continuu din partea autorităților, comunităților locale și societății civile este esențial pentru ca această schimbare să nu rămână doar o reformă pe hârtie, ci o realitate trăită în mii de familii din România.

Adriana VENE

Despre autor

Click to listen highlighted text!