Aproximativ 50 de intervenţii SMURD, în ultimele 72 de ore

În perioada ultimele trei zile, echipajele SMURD din cadrul I.S.U. „A.D. Ghica” al judeţului Teleorman au fost solicitate să intervină la nu mai puţin de 49 de cazuri, în care pacienţii acuzau diferite probleme medicale ce necesitau acordarea primului ajutor şi transportarea de urgenţă la spital.
Exemplificăm şi noi doar câteva dintre cele 49 de cazuri.
În localitatea Dideşti, Floarea D., în vârstă de 80 de ani, în urma căderii de la acelaşi nivel, acuza dureri puternice la membrul inferior stâng, fapt pentru care a solicitat, pe numărul unic de urgenţă 112, intervenţia unui echipaj de paramedici pentru acordarea primului ajutor şi transportarea la spital. La acest caz au intervenit paramedicii de la SMURD Roşiorii de Vede, care au monitorizat pacienta, i-au acordat primul ajutor şi au transportat-o la spital, fără a fi întâmpinate probleme deosebite.
În localitatea Însurăţei, Florin P., de 18 ani, în timp ce se deplasa la muncile agricole, în ziua de 10 aprilie 2013, în jurul orelor 12.00, cu o căruţă, din neatenţie a căzut din aceasta, acuzând dureri la cap. S-a solicitat intervenţia unui echipaj SMURD, care i-a acordat primul ajutor, l-a monitorizat şi transportat de urgenţă la spitalul din Roşiorii de Vede pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Un alt caz a fost semnalat în localitatea Izvoarele, unde Marcela R., de 60 de ani, în ziua de 10 aprilie 2013, a inhalat din greşeală o substanţă chimică (insecticid pentru purici), ce se afla într-o sticlă, motiv pentru care a solicitat de urgenţă intervenţia unui echipaj medical. La faţa locului s-au deplasat paramedicii de pe SMURD Zimnicea, care i-au acordat primul ajutor, au monitorizat-o şi transportat-o de urgenţă la spitalul din Zimnicea pentru primirea de îngrijiri medicale de specialitate. Pacienta era conştientă, stabilă respirator şi instabilă hemodinamic.
Cazul a fost preluat de către medicii de specialitate.
În ceea ce priveşte situaţia cazurilor preluate de echipajele de paramedici din subunităţile de pompieri, în ultimele 72 de ore, la SMURD Alexandria au fost înregistrate 15 cazuri; SMURD Roşiorii de Vede – 14 intervenţii; SMURD Turnu Măgurele – 11; – SMURD Videle – 5 intervenţii, iar paramedicii de la SMURD Zimnicea au intervenit pentru acordarea primului ajutor, în cazul a unui număr de 4 pacienţi.
Printre probleme medicale acuzate de cetăţeni au mai fost durerile abdominale, de cap, lombare, de inimă, traumatisme, probleme respiratorii, lipotimii ş.a. După acordarea primului ajutor, pacienţii au fost transportaţi la unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor din zonă pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, neînregistrându-se pierderi de vieţi omeneşti.

Mirel MANAFU