Aproximativ 40.000 de teleormăneni s-au vaccinat până în prezent

Județul Teleorman beneficiază de 13 centre în care se administrează vaccinul împotriva Covid-19. Alexandria este singura localitate de județ care are două fluxuri de vaccinare. Aici, peste 200 de persoane primesc, zilnic, vaccinul.
De la începutul campaniei de vaccinare, pe data de 31 decembrie 2020 și până în prezent, în județul Teleorman au fost administrate peste 61.000 de doze de vaccin. Dintre acestea, aproximativ 39.000 reprezintă prima doză, iar 22.000, doza a doua.
Potrivit reprezentanților Prefecturii Teleorman, în numai o zi, în data de 26 aprilie 2021 au fost vaccinate 964 persoane, din care: 905 cu prima doză și 59 cu a doua doză (rapel).
”În săptămâna 19-25.04.2021, o echipă mobilă de la Centrul de vaccinare din Alexandria a desfășurat o misiune de vaccinare, fiind vaccinate 9 persoane nedeplasabile și aparținători.
Menționăm că vaccinarea este gratuită și voluntară. Vaccinarea este o măsură complexă de prevenție în pandemia de coronavirus, alături de celelalte obligații ce ne revin: respectarea regulilor şi a măsurilor igienico-sanitare (purtarea măştii, spălatul pe mâini şi distanţarea fizică)”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Teleorman.
Potrivit autorităților, până în acest moment, în județul Teleorman nu au fost raportate reacții adverse severe în urma administrării vaccinului împotriva Covid-19.
C. DUMITRACHE