APIA dă startul subvențiilor 2026: fermierii pot depune cererile până pe 5 iunie
Fermierii din România pot solicita, începând de astăzi, sprijinul financiar a
cordat prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), odată cu lansarea oficială a campaniei de primire a cererilor de plată pentru anul 2026. Potrivit instituției, perioada de depunere se desfășoară între 16 martie și 5 iunie inclusiv.
Producătorii agricoli, dar și crescătorii de animale sunt așteptați să își depună solicitările conform programărilor stabilite la centrele APIA, pentru a evita aglomerația și întârzierile în procesare.
APIA a anunțat o procedură simplificată pentru acest an: fermierii vor completa o singură Cerere de Plată, indiferent dacă exploatează terenuri sau dețin animale în mai multe localități sau județe. Această măsură are scopul de a reduce birocrația și de a eficientiza procesul de accesare a subvențiilor.
În cadrul cererii, beneficiarii trebuie să își actualizeze toate datele aferente exploatației pentru Campania 2026.
Depunerea se face online, cu sprijinul funcționarilor
Cererea de plată, inclusiv declarația de suprafață, se completează prin aplicația geospațială AGI Online, disponibilă pe site-ul instituției. Fermierii care accesează scheme de sprijin din sectorul zootehnic trebuie să completeze și declarația specifică, înainte de utilizarea aplicației.
Reprezentanții APIA au transmis că fermierii beneficiază de sprijin pe tot parcursul procesului, însă aceștia trebuie să respecte programările stabilite.
Verificări obligatorii înainte de depunere
Pentru a evita problemele la depunerea cererilor, APIA recomandă fermierilor să efectueze câteva verificări esențiale:
să confirme înscrierea corectă a terenurilor în Registrul agricol, la primărie;
să se asigure că documentele care dovedesc utilizarea terenului sunt valabile;
să verifice actualizarea datelor animalelor în Baza Națională de Date (BND), administrată de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Instituția subliniază că responsabilitatea pentru legalitatea și valabilitatea documentelor aparține fermierului sau autorității emitente.
APIA atrage atenția că semnarea cererii este obligatorie pentru validarea acesteia. Totodată, fermierii sunt încurajați să utilizeze semnătura electronică, considerată o soluție modernă și eficientă.
Înainte de semnare, solicitanții trebuie să verifice cu atenție toate informațiile introduse, precum și documentele anexate, pentru a evita eventuale erori care ar putea întârzia acordarea subvențiilor.
Campania 2026 vine, astfel, cu proceduri simplificate și digitalizare extinsă, însă rămâne esențială respectarea termenelor și a cerințelor impuse de APIA.
Mircea OLTEANU