Apele s-au retras, suferinţa a rămas
Alexăndrenii care şi-au construit casele în apropierea râului Vedea au trecut prin clipe groaznice. Ei au văzut cum apa le pătrunde în curţi şi se îndreaptă ameninţător spre casele lor. Cu ajutorul vecinilor au improvizat diguri care să-i scape de furia naturii. Au reuşit să-şi salveze casele, dar n-au putut face nimic pentru culturi.
Oamenii sunt disperaţi. Unii şi-au făcut diguri în propriile curţi pentru a scăpa de furia apelor. Alţii s-au trezit cu gospodăriile inundate. Munca lor şi banii investiţi pentru o masă cu legume proaspete a fost distrusă de apă.
Un râu, care în majoritatea timpului este aproape secat, a năvălit în curţile oamenilor după ce s-a umflat ameninţător de mult. Apele revărsate au început, încă de ieri să se retragă, însă pagubele au rămas.
”Am fost îngroziţi. Totul s-a petrecut extrem de repede. Eram disperaţi. Am improvizat un dig în curte pentru a nu ajunge apa în casă. Am reuşit să salvăm casa, dar toată curtea este distrusă. Deocamdată n-am primit nici un ajutor din partea nimănui. Aşteptăm să se usuce pământul pentru a vedea dacă mai reuşim să salvăm ceva”, ne-a declarat una dintre familiile afectate de furia râului Vedea.
Persoanele afectate de inundaţii îşi revin cu greu, dar trebuie să fie pregătite pentru ce este mai rău. Din cauza lipsei unui dig pe râul Vedea, dar şi a construcţiilor masive de case în apropierea malului, o ploaie abundentă poate transforma partea de nord a oraşului într-o mică Veneţie.
De astăzi revin ploile, dar şi codurile pe unele râuri din judeţul Teleorman. Hidrologii au instituit codul portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice: Vedea amonte S.H. Văleni, Teleorman amonte de S.H. Tătărăştii de Sus, Pârâul Câinelui şi alţi afluenţi mici ai râului Vedea (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman).
C. DUMITRACHE