Apariție editorială: evoluția liricii românești pe parcursul a peste două secole
La Editura A.T.U. Sibiu-Hermannstadt a apărut cartea „POEZIA ROMÂNEASCĂ – 1800-2025, volumul I”, o lucrare de referință ce inaugurează o trilogie menită să cartografieze evoluția liricii românești pe parcursul a peste două secole. Proiectul, realizat printr-o muncă titanică și susținută, se înscrie în tradiția marilor sinteze literare, oferind cititorilor o panoramă amplă și riguros documentată asupra poeziei 
românești, de la începuturile modernității până la contemporaneitate.
Volumul a fost realizat de subsemnatul Mihail Tănase în colaborare cu scriitoarea Camelia Ștefan, stabilită de ani buni în Spania, ceea ce conferă lucrării o deschidere internațională și o perspectivă comparatistă. Întâlnirea dintre două sensibilități literare (una ancorată în spațiul românesc, cealaltă în diaspora) a generat un dialog fertil, transpus în pagini ce îmbină rigoarea academică cu pasiunea pentru poezie.
Lucrarea se recomandă nu doar ca instrument de studiu pentru elevii de liceu, ci și ca material de cercetare pentru studenți, profesori și toți cei interesați de istoria literară. Structura volumului, selecția textelor și comentariile critice oferă repere clare pentru înțelegerea etapelor de dezvoltare a poeziei românești, punând în lumină continuitățile, rupturile și inovațiile estetice.
Publicarea acestui prim volum marchează un moment semnificativ în bibliografia literară românească, fiind un act de recuperare și valorizare a patrimoniului poetic național. Prin amploarea și ambiția proiectului, trilogia „Poezia românească – 1800-2025” se anunță a fi un reper esențial pentru cercetarea și înțelegerea fenomenului liric românesc.
Cartea este adresată tuturor iubitorilor de literatură, celor care doresc să descopere sau să redescopere frumusețea poeziei românești, dar și celor care caută un instrument de studiu riguros și accesibil.
Din prefața cărții „POEZIA ROMÂNEASCĂ – 1800-2025”, volumul I: „POEȚII SUFLETULUI, ÎNTRE TĂCERE ȘI LUMINĂ”.
Există o geografie nevăzută a lumii, pe care nici hărțile, nici timpul n-o pot cuprinde: aceea a sufletelor care scriu. În această țară a cuvântului, poeții sunt semințele nemuririi, născute din suferință, vis și lumină. Ei nu trăiesc în prezentul cotidian, ci în clipa eternă în care gândul se topește în simțire și simțirea devine cântec. De aceea, destinul lor pare mereu altfel: săraci în bunuri, dar bogați în esență, marginali în viață, dar eterni în moarte.
Poeții sunt făuritorii unei alte realități, acea lume în care lacrima are glas, iar tăcerea are suflet. În timp ce lumea grăbită aleargă spre zgomot, poetul merge încet, prin lumina umbrei, ascultând șoapta unei clipe care nu se mai întoarce. El scrie pentru că nu poate tăcea, scrie ca să nu piară, scrie pentru că în adâncul lui există un ecou care cere viață. Poezia este respirația nevăzută a acestei lumi, iar poetul, cel care o dăruiește, uneori cu prețul propriei sale singurătăți.
De la Vasile Alecsandri și Mihai Eminescu, până la Lucian Blaga, Tudor Arghezi, George Bacovia, Nichita Stănescu sau Marin Sorescu, până la cei de azi, poeții contemporani care mai cred în cuvânt ca în Dumnezeu, se întinde o punte de lumină peste veacuri. Fiecare generație de poeți nu moare, ci renaște în cea următoare, ca o flacără transmisă din suflet în suflet. Cuvintele lor ne învață să privim altfel lumea, să simțim adâncul vieții și să înțelegem că arta nu se scrie pentru glorie, ci pentru mântuire.
Mulți dintre ei au trăit în tăcere, fără recompense, fără aplauze, dar cu o credință mai puternică decât toate premiile lumii: aceea că poezia salvează. În poduri reci, în mansarde, în camere pline de cărți și doruri, poetul și-a ars sufletul pentru a lumina drumul altora. De aceea, istoria poeziei nu este o istorie a succesului, ci a jertfei. Și poate tocmai din această suferință izvorăște nemurirea lor, pentru că nimeni nu poate distruge ceea ce s-a născut din iubire și adevăr.
Această carte este un arc între timpuri. Ea adună glasurile celor care au fost și ale celor care sunt, pentru ca fiecare să-și găsească locul în memoria luminii. De la poeții romantici ai secolului al XIX-lea, la cei moderni, postbelici și până la poeții contemporani ai sufletului viu, toți fac parte din aceeași simfonie a spiritului românesc. Prin ei, învățăm că poezia nu aparține trecutului, ci veșniciei. Cuvântul lor nu se ofilește, pentru că vine din aceeași tulpină a inimii omenești.
Cititorul atent va descoperi aici nu doar versuri, ci și destine, oameni care au iubit până la durere și au suferit până la lumină. Ei sunt poeții sufletului acei visători care, printr-un miracol al cuvântului, au transformat umbra în cântec și dorul în rugă. Să-i primim în inimă cu recunoștință, pentru că prin ei trăim mai frumos, mai adânc și mai aproape de adevăr.
Mihail Tănase și Camelia Ștefan
Despre autor
