Anunțul făcut de CNAS: Românii fără card de sănătate nu vor mai primi, de la 1 martie, servicii medicale
Românii care nu au card de sănătate nu mai beneficiază, din 1 martie 2025, de servicii medicale, a anunțat vineri Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
„Vă informăm că începând cu data de 01.03.2025, dispozițiile art.
209 – 212 din Anexa 2 la HG nr. 521/2023 (…) își încetează valabilitatea (…).
Platforma Informatică din Asigurările de Sănătate (PIAS) a fost supusă unor lucrări de mentenanță în ultima săptămână. Acestea au inclus o oprire controlată în weekendul 21-24 februarie. După aceste intervenții, PIAS și-a reluat funcționarea normală, mai transmite CNAS.
Începând cu 01.03.2025, serviciile medicale se acordă cu obligativitatea raportării online în 3 zile lucrătoare, precum și cu obligativitatea semnării serviciilor medicale cu cardul pacientului, conform prevederilor legislative în vigoare”, se arată în comunicatul transmis vineri de Casa de Sănătate.
Noile schimbări făcute de CNAS implică raportarea online într-o perioadă de trei zile lucrătoare și semnarea cu cardul pacientului.
Adriana VENE