ANCPI a deschis, gratuit pentru cetățeni, peste 7,5 milioane de noi cărți funciare
Peste 1,8 milioane de cărți funciare eliberate gratuit au fost cu fonduri europene.
ANCPI derulează lucrări de înregistrare a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, pe o suprafață de peste 6,6 milioane de hectare, din 2.072 de UAT-uri. Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), din fonduri europene nerambursabile, dar și din bugetele primăriilor. Cărțile funciare sunt eliberate gratuit pentru cetățeni.
Din totalul de 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 7,86 milioane de hectare (82%).
În prezent, se desfășoară lucrări de cadastru la nivelul întregului UAT în 544 de comune, dintre care 507 beneficiază de fonduri europene.
ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, care completează obiectivul PNCCF prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare, din 660 de UAT-uri din zonele rurale ale României, iar valoarea totală a Proiectului este 312.891.155 de euro.
Dana PĂUNE