Amenzi pentru românii care cresc porci.
Fermierii și gospodarii care cresc porci fără să îi înregistreze la Registrul Agricol riscă sancțiuni financiare semnificative. Noile reglementări prevăd amenzi de până la 2.000 de lei pentru nerespectarea obligației de înregistrare, iar în cazul unor abateri mai grave, sancțiunile pot ajunge până la 6.000 de lei. Aceste măsuri se aplică atât persoanelor fizice, cât și celor juridice și vor intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.
Deținerea porcinelor fără respectarea normelor sanitar-veterinare, inclusiv lipsa înregistrării în Registrul Agricol și, după caz, în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor
Ignorarea măsurilor impuse de medicul veterinar oficial sau de autoritățile competente în cazul unei suspiciuni sau confirmări de pestă porcină africană într-o exploatație.
Abaterile mai grave pot atrage amenzi cuprinse între 3.000 și 6.000 de lei. Printre acestea se numără:
Importul sau achiziția de porcine din zone afectate de pesta porcină africană fără respectarea legislației;
Transportul porcinelor din exploatații aflate sub restricții sanitare, fără aprobare oficială;
Neprezentarea documentelor necesare în cazul unei anchete epidemiologice privind un focar de pestă porcină;
Ignorarea măsurilor de biosecuritate impuse de autorități, precum gestionarea corectă a deșeurilor de origine animală;
Lipsa raportării și aprobării planului de biosecuritate al unității de către autoritățile sanitare.
Pe lângă amenzi pentru creșterea animalelor fără a le declara, noile reglementări vor impune restricții și pentru gospodarii care cultivă legume și fructe.
Cei care doresc să comercializeze produsele din propria grădină vor fi obligați să respecte condiții stricte. Astfel, o gospodărie va fi considerată țărănească dacă producția anuală de legume și fructe procesate nu depășește 800 de kilograme.
Dacă această limită este depășită, comercializarea va fi permisă doar în condițiile înregistrării într-o formă juridică și obținerii documentelor necesare pentru siguranța alimentelor, conform normelor sanitar-veterinare în vigoare.
Adriana VENE