Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Amenințări cu moartea pe islazul comunal din Dobrotești! Un bărbat a fost încătușat de polițiști

Scene tensionate pe islazul comunal din Dobrotești, acolo unde un conflict între doi bărbați a degenerat într-un caz penal de amenințare. Polițiștii au intervenit rapid, iar agresorul a fost reținut după ce ar fi proferat amenințări grave la adresa victimei.

Potrivit informațiilor transmise de Secția 5 Poliție Rurală Dobrotești, incidentul s-a petrecut în data de 24 mai, pe islazul comunal din localitate. În urma unui conflict izbucnit între cei doi bărbați, unul dintre aceștia ar fi amenințat victima atât cu acte de violență, cât și cu moartea, provocând o stare de teamă și tensiune.

Sesizați cu privire la cele întâmplate, polițiștii au demarat imediat verificările și au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de amenințare. Oamenii legii au audiat persoanele implicate și martorii, iar în urma administrării probatoriului au luat măsura reținerii bărbatului bănuit de comiterea faptei.

Deși legislația permite emiterea unui ordin de protecție provizoriu în astfel de situații, persoana vătămată a ales să nu solicite această măsură de protecție.

Anchetatorii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

Autoritățile atrag atenția că amenințările și actele de intimidare sunt tratate cu maximă seriozitate, mai ales atunci când există indicii că integritatea sau viața unei persoane ar putea fi puse în pericol.

Mircea OLTEANU


Despre autor

Click to listen highlighted text!