Akademia Kinderland, la Alexandria

Caravana care îi învață pe cei mici despre alimentația sănătoasă ajunge pentru prima dată în această vară în județele din sudul țării, în cadrul programului Akademia Kinderland, desfășurat de Kaufland România și Asociația pentru Responsabilitate Socială PLAN B pentru al cincilea an la rând.

Prima oprire din acest an a școlii pe roți, care învață copiii cum să se hrănească corect, are loc la Târgu Jiu, pe Calea Eroilor, zona Teatrului Elvira Godeanu, unde va poposi timp de 10 zile, începând cu 24 iunie. Urmează Craiova, Slatina, Alexandria și Râmnicu Sărat.

Accesul este gratuit și se face în intervalul orar 10:00-18:00, în grupuri de maximum 5 persoane, cu recomandarea de programare la numărul 0722.472.170, la activitățile Akademiei Kinderland putând participa copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani.

Butaforii, fructe și legume sub formă de exponate gigant, stații de explorat, jocuri pe tabletă, informații și curiozități despre toate categoriile de alimente, toate acestea vor fi disponibile la caravană, unde cei mici vor învăța prin metode non-formale și interactive despre alimentația corectă.

„Detectivul de zahăr”, „Farfuria ideală”, „Super eroul K”, „Kinder Bike” sunt câteva dintre jocurile pe care cei mici le vor descoperi, alături de multe module informative, ca „Piramida alimentară”, „Tuburile digestive”, „Zahărul din băuturi”, dar și de K, Super eroul nutriției sănătoase.

Copiii vor fi îndrumați de personal prin stațiile decorate atractiv, unde vor afla, prin joc, ce conține farfuria ideală, cum funcționează corpul uman în raport cu mâncarea, unde se ascunde zahărul, de ce este important sportul, cum se combină corect alimentele și cum să evite risipa alimentară.

Programul derulat de Kaufland și Asociația Plan B sprijină părinții în eforturile de a-i ajuta pe cei mici să deprindă obiceiuri sănătoase, cu impact pe termen lung în starea de sănătate și dezvoltarea armonioasă.

Copiii pot regăsi jocurile din cadrul Akademiei Kinderland și în format virtual, sub forma primei aplicații de nutriție în limba română, care poate fi descărcată gratuit pe tablete și smartphone din AppStore și Google Play. De asemenea, cei mici se pot juca și pe laptop sau desktop accesând www.akademiakinderland.ro.

Calendarul Akademiei Kinderland este următorul: Târgu Jiu: 24 iunie-3 iulie; Craiova: 5-14 iulie; Slatina: 16-25 iulie; Alexandria: 28 iulie-6 august; Râmnicu Sărat: 9-18 august.

Cornelia RĂDULESCU