Afacerea cu cartofi, super-profitabilă pentru “cartelul băieţilor deştepţi”

Mafia pieţelor din România funcţionează de mai bine de douăzeci de ani, fără ca nimeni dintre cei aleşi în fruntea administraţiilor publice locale sau dintre instituţiile statului abilitate prin lege să ia măsurile legale ce se impun pentru stârpirea speculei şi, implicit, pentru protejarea populaţiei. Ceea ce este întrutotul valabil şi în pieţele din localităţile teleormănene. Şi am da în acest sens un singur exemplu, şi anume preţul exagerat de mare impus în ultimii ani la vânzarea cartofilor de către “cartelul băieţilor deştepţi” care controlează pieţele de legume şi fructe. Profitând de faptul că gospodinele nu au cum să renunţe la folosirea cartofilor în pregătirea hranei, şi invocând seceta din aceşti ani, comercianţii en gross au impus preţuri foarte mari la cartofii pe care îi aprovizionează din judeţele Harghita şi Covasna, dar şi de la anumiţi importatori, de pe urma cărora fac profituri foarte mari. Chiar şi atunci când pieţele sunt pline de cartofi, preţul nu scade sub 25.000 lei vechi kilogramul, deşi la producători cei aduc marfa din respectivele judeţe nu plătesc decât sume de maximum 30 la sută din preţul pe care ei îl practică pe piaţă. Iar pentru ei muncesc la greu, zi de zi, pieţarii, cei care, neavând mijloace de transport pentru a se aproviziona direct, sunt nevoiţi să ia marfa adusă de distribuitorii care, în cele mai multe cazuri, lucrează la limita legii.
Anul trecut, producătorii din Harghita şi Covasna au aruncat câteva mii de tone de cartofi, neavând cui să-i vândă, iar pentru cantităţile comercializate en gross preţurile n-au depăşit 4-5 mii de lei vechi pe kilogram. Nici în acest an preţurile la cartofi nu sunt prea mari, dacă ţinem seama de seceta prelungită din 2012, dar şi de preţurile practicate în pieţe. La această dată, mai mult de 30 la sută din producţia de cartofi din judeţul Harghita este încă nevândută, producătorii întâmpinând greutăţi în ceea ce priveşte comercializarea recoltei, atât la cartofii de consum, cât şi la cei de sămânţă. Potrivit conducerii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) din acest judeţ, preţul la cartofii de consum este cuprins între 90 bani şi un leu pe kilogram, iar pentru cei de sămânţă între 60-70 bani kilogramul, de la producătorii de aici aprovizionându-se şi comercianţi en gross din Teleorman. Să cumperi cartofii fie şi cu un leu kilogramul, la care se mai adaugă 20-30 de bani pe kilogram însemnând cheltuielile de transport, şi să vinzi cu 2,5 lei kilogramul înseamnă că afacerea e super-profitabilă. Iar anul trecut, când preţul de aprovizionare direct de la producători n-a depăşit 40-50 de bani kilogramul, pentru comercianţii en gross a fost o adevărată mană cerească. Toate aceste lucruri sunt cunoscute de către administraţiile pieţelor, de către organele de control, de către şefii din primării, dar nimeni nu ia niciun fel de măsuri pentru stârpirea speculei, fie măcar şi din solidaritate cu populaţia care trăieşte într-o sărăcie lucie.

George ZAVERA