Activități de informare preventivă desfășurate la unitățile de învățământ din Roșiorii de Vede
În data de 5 martie, pompierii militari teleormăneni au desfășurat acțiuni
de informare preventivă la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” și la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din municipiul Roșiorii de Vede.
În cadrul acestor activități, elevii și cadrele didactice au aflat de la pompieri care sunt măsurile de prevenire și modul corect de comportare înainte, în timpul și după producerea unor situații de urgență. Un element important al activităților a fost prezentarea rucsacului de urgență, iar participanții au putut afla ce obiecte esențiale trebuie să conțină acesta și de ce este important să fie pregătit din timp. De asemenea, pompierii au oferit informații privind acordarea primului ajutor calificat în cazul unor situații de urgență, dar au răspuns și întrebărilor adresate de elevi, explicând pe înțelesul acestora cum pot reacționa corect în situații care le pot pune viața sau sănătatea în pericol.
Aceste activități de informare preventivă au rolul de a crește gradul de conștientizare și de pregătire al comunității, în special al copiilor, pentru a ști cum să reacționeze în cazul producerii unor situații de urgență.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Mirela MANEA