Acțiunea ”Fii pregătit! Ajutorul tău contează!”, continuă în școlile din Alexandria

Acțiunea ”Fii pregătit! Ajutorul tău contează!”, care se adresează elevilor din clasele V-VIII din unitățile de învățământ din Alexandria, demarată în data de 15 martie, a continuat zilele trecute la Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul” din municipiul reședință de județ. După ce luni, 25 martie 2019, elevii claselor a VI-a din cadrul unității de învățământ menționate anterior au avut prilejul să afle cum să se pregătească pentru a face față unui cutremur, ziua următoare a venit rândul copiilor din clasa a V-a, de la aceeași școală, să-și însușească noțiuni despre cum pot acorda anumite măsuri de prim ajutor în cazul unor afecțiuni ușoare. Nu în ultimul rând, copiii au fost învățați cum să anunțe un eveniment la numărul unic de urgență 112.

Micuții au fost foarte receptivi la tot ceea ce le-au prezentat pompierii, paramedicii și voluntarii ISU Teleorman și s-au implicat activ în activitățile pregătite de salvatori.

Pompierii i-au invitat la sediul ISU Teleorman, cu ocazia derulării programului ”Școala Altfel”, pentru a vedea tehnica din dotare și pentru a le fi prezentate câteva exerciții demonstrative ale pompierilor.

Primii beneficiari ai acestei activități au fost copiii din clasa a V-a din cadrul Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” din Alexandria.

Scopul derulării acestei activități este acela de a-i pregăti pe elevii din ciclul gimnazial privind modul de comportare în cazul producerii unui seism și acordarea primului ajutor în diferite situații de urgență.

Acțiunea ”Fii pregătit! Ajutorul tău contează!”derulată de ISU ”A.D. Ghica” Teleorman în parteneriat cu Primăria municipiului Alexandria se finalizează în data de 12 aprilie 2019.

M. MEILĂ