„Acțiunea ATOM” – verificarea comerțului cu autoturisme second-hand: 35 de entități vizate în prima etapă a acțiunii

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală declanșează „Acțiunea ATOM – Analiza și Trasabilitatea Operațiunilor cu Mașini”, o acțiune care se desfășoară la nivel național. Această acțiune presupune verificarea operatorilor economici care  realizează activități de comercializare și/sau intermediere a autoturismelor second-hand.

În urma analizei de risc realizate la nivelul DGAF, în prima etapă a acțiunii au  fost selectate 35 de entități, pentru care a fost identificat un stoc de autoturisme, cu o valoare estimată de peste 38 milioane de euro. Acțiunea are ca obiectiv principal verificarea modului în care activitatea economică desfășurată este reflectată în documentele fiscale și în evidențele financiar-contabile ale operatorilor economici.

În cadrul acțiunii ATOM, inspectorii antifraudă vor urmări câteva aspecte:

– concordanța dintre autoturismele existente în parcurile auto și evidențele operatorilor economici;

– proveniența și circuitul comercial al autoturismelor;

– achizițiile intracomunitare realizate și modul de declarare a acestora;

– respectarea condițiilor legale pentru aplicarea regimului special de TVA aferent bunurilor second-hand;

– concordanța dintre prețurile de comercializare practicate și valorile înscrise în documentele fiscale;

– fiscalizarea integrală a vânzărilor și înregistrarea veniturilor aferente.

Un obiectiv important al acțiunii ATOM este reconstituirea circuitului economic și fiscal al autoturismului. Acțiunea are în vedere, în special, riscurile asociate nedeclarării integrale a veniturilor, nefiscalizării unor operațiuni de vânzare, diminuării valorii declarate a autoturismelor, aplicării necorespunzătoare a regimului special de TVA și diminuarea nejustificată a marjei comerciale, declarării necorespunzătoare a achizițiilor intracomunitare.

Cele 35 de entități au fost selectate pe baza informațiilor fiscale și operative  disponibile și a indicatorilor specifici de risc aferenți domeniului. Astfel, în cadrul analizei, inspectorii antifraudă au evidențiat mai multe aspecte importante: volumul autoturismelor oferite spre comercializare raportat la activitatea declarată; nivelul achizițiilor intracomunitare realizate; regimul de TVA utilizat; diferențele dintre informațiile publice privind prețurile și datele fiscale disponibile; neconcordanțele privind stocurile și fluxurile comerciale.

În situația identificării unor încălcări ale legislației fiscale, acestea vor fi documentate, iar pentru fiecare caz vor fi dispuse măsuri în funcție de natura și gravitatea faptelor constatate. Rezultatele acțiunii vor fi centralizate și analizate la nivelul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, urmând ca informațiile care pot fi făcute publice să fie comunicate ulterior, cu respectarea prevederilor legale privind secretul fiscal.

Mirela MANEA

 

 

Despre autor

Click to listen highlighted text!