Acțiune de amploare a polițiștilor în Turnu Măgurele: Peste 100 de persoane legitimate și 33 de sancțiuni aplicate într-o singură seară

În ziua de 16 octombrie, în intervalul orar 18:00-22:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au desfășurat o acțiune, cu efective mărite, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică pe raza municipiului Turnu Măgurele.

În cadrul acestei acțiuni, polițiștii au legitimat 106 persoane și au verificat 83 de autovehicule. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de peste 11.000 de lei. Dintre acestea, 31 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 2 sancțiuni au vizat încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

De asemenea, pentru a preveni potențiale pericole pentru ceilalți participanți la trafic, polițiștii au oprit 4 autovehicule care nu îndeplineau condițiile de siguranță în trafic, retrăgând certificatele de înmatriculare până la remedierea problemelor constatate.

În cadrul acțiunii, au fost efectuate 83 de testări pentru consumul de băuturi alcoolice și 3 testări pentru consumul de substanțe interzise, pentru a asigura că șoferii respectă legislația și nu pun în pericol siguranța rutieră.

Acțiunea polițiștilor a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman, contribuind astfel la menținerea unui climat de siguranță în municipiul Turnu Măgurele. Polițiștii vor continua să ia toate măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor și menținerea ordinii publice.

Mircea OLTEANU

Despre autor