Accident rutier în localitatea Plosca, între o ambulanță și un autoturism
În data de 5 decembrie a avut loc un eveniment rutier în localitatea Plosca. În accidentul rutier au fost implicate o ambulanță SAJ și un autoturism. Ambulanța SAJ se afla în
misiune, transportând un pacient către Spitalul Judeţean Alexandria.
În urma accidentului rutier a rezultat o victimă, asistenta medicală de pe ambulanța SAJ. Victima a fost conștientă, cooperantă, dar a suferit un traumatism lombar. Aceasta a fost preluată de către echipajele medicale, a primit primul ajutor calificat la faţa locului și a fost transportată la spital.
Până în momentul când au sosit echipajele de intervenție, pacientul care se afla în ambulanță a fost preluat de aparținători cu un autoturism și a fost dus la spital.
În celălalt autoturism implicat în accident au fost trei pasageri, doi adulți și un copil, care nu au fost răniți, refuzând să se deplaseze la spital.
La locul accidentului au intervenit o autospecială de stingere, un SMURD și trei ambulanțe SAJ Teleorman.
Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări.
Mirela MANEA