Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

A sfidat ordinul de protecție și a ajuns în arest. Tânăr reținut după ce s-a apropiat de locuința mamei sale

Un tânăr din județul Teleorman a fost reținut de polițiști după ce a încălcat măsurile impuse printr-un ordin de protecție provizoriu, apropiindu-se de locuința propriei mame, deși îi era interzis acest lucru.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

Incidentul s-a petrecut în data de 6 iulie, când tânărul s-ar fi deplasat la locuința mamei sale, încălcând obligațiile stabilite prin ordinul de protecție emis împotriva sa.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea acestuia, urmând ca cercetările să continue sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

Autoritățile reamintesc faptul că nerespectarea obligațiilor impuse printr-un ordin de protecție reprezintă infracțiune și atrage răspunderea penală.

 

Mircea OLTEANU

Despre autor

Lasă un răspuns

Click to listen highlighted text!