49 de intervenții în trei zile: Pompierii teleormăneni, la datorie pentru siguranța cetățenilor
În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari din cadrul Inspectoratul pe
ntru Situații de Urgență Teleorman au răspuns la 49 de solicitări venite din partea cetățenilor, intervenind prompt în situații de urgență care puteau pune în pericol viața sau bunurile materiale ale acestora.
Dintre cele 49 de intervenții, 40 au fost misiuni ale echipajelor SMURD, care au acționat pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor cu probleme medicale grave. Promptitudinea paramedicilor a fost esențială pentru stabilizarea pacienților și predarea acestora în siguranță către unitățile medicale.
Pe lângă misiunile medicale, pompierii teleormăneni au intervenit și în alte situații de urgență: o misiune pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la o casă de locuit din localitatea Islaz; două accidente rutiere produse pe raza localităților Botoroaga și Măldăeni; o misiune în sprijinul echipajului medical din cadrul Serviciul de Ambulanță Județean Teleorman; o intervenție pentru evacuarea apei dintr-o curte inundată din orașul Videle; o misiune de recunoaștere la obiective socio-economice cu aglomerări de persoane; trei intervenții pentru deblocarea ușilor unor locuințe.
Aceste intervenții demonstrează încă o dată diversitatea situațiilor gestionate zilnic de salvatori și importanța reacției rapide în sprijinul comunității.
Recomandări pentru prevenirea incendiilor
Reprezentanții ISU readuc în atenția cetățenilor principalele măsuri de prevenire a incendiilor, mai ales în sezonul rece, când utilizarea sobelor pentru încălzire crește semnificativ: înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate și curățate pentru a fi în perfectă stare de funcționare; se va folosi numai materialul combustibil pentru care a fost destinată soba și se va evita supraîncărcarea acesteia; este interzisă folosirea lemnelor mai lungi decât dimensiunile focarului; este interzisă aprinderea focului în sobe prin turnare ori stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile; sobele se vor utiliza numai cu ușița de alimentare închisă; în fața ușițelor de alimentare, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică de cel puțin 0,70 x 0,50 m; nu se vor așeza în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile; copiii nu vor fi lăsați niciodată nesupravegheați cu focul aprins în sobă; la construcția unei sobe, fundația acesteia nu trebuie amplasată direct pe pardoseala combustibilă sau pe grinzile de lemn; în camerele încălzite cu sobe este interzisă curățarea cu substanțe inflamabile a dușumelelor sau a altor obiecte; cenușa și jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat; verificarea, curățarea și repararea coșurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată, înainte și la finalul sezonului rece; coșurile, burlanele și canalele de fum vor fi izolate față de elementele combustibile ale pereților, planșeelor și acoperișurilor; în podul casei, coșul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a preveni apariția fisurilor prin care ar putea pătrunde scântei generatoare de incendii.
Respectarea acestor măsuri simple poate preveni tragedii și pierderi materiale importante, contribuind la siguranța fiecărei familii din județ.
Mircea OLTEANU