31 de intervenții ale pompierilor militari în 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman au intervenit pentru protejarea vieții, bunurilor materiale și a mediului înconjurător la 31 de evenimente. Astfel, 26 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.

2 incendii, unul izbucnit la o rulotă, în localitatea Poroschia, în care erau depozitate mai multe materiale textile, cel mai probabil din cauza unei lumânări aprinse, iar celălalt la un depozit de furaje, într-o gospodărie din comuna Măldăeni, din cauza unei țigări nestinse corespunzător, aruncată la întâmplare în apropierea materialelor combustibile. Ambele incendii au fost stinse de pompierii teleormăneni cu ajutorul autospecialelor de lucru cu apă și spumă, în limitele găsite, fiind salvate bunuri apreciate la suma de 25000 de lei.

O intervenție în sprijinul echipajelor medicale ale SAJ Teleorman, pentru preluarea unor persoane cu probleme de sănătate. O misiune de transport și prelevare probe COVID-19 împreună cu personalul SAJ Teleorman. Un transport de materiale și echipamente medicale către structurile implicate în gestionarea situațiilor generate de pandemia COVID 19.

Activități de control și informare preventivă

În cursul zilei de ieri, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Teleorman au efectuat 2 controale de specialitate la persoanele atestate pentru efectuarea lucrărilor în domeniul prevenirii incendiilor din localitatea Poroschia, fără a fi constate încălcări ale prevederilor legale.

Pe linia prevenirii și combaterii răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2, pompierii au participat alături de celelalte instituții cu atribuții de control din cadrul M.A.I. la 8 verificări în cadrul instituțiilor publice și unităților economice cu aflux de persoane din Alexandria, Bogdana, Vitănești, Răsmirești și Furculești, aplicând pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală 2 sancțiuni contravenționale. De asemenea, în zonele aglomerate, pompierii au derulat 8 misiuni de patrulare, asigurând transmiterea mesajelor audio ce cuprind regulile de protecție și prevenire a răspândirii infecției cu virusul SARS CoV-2, printre care: purtarea măștii astfel încât nasul și gura să fie acoperite; igienizarea frecventă a mâinilor după contactul cu mediul extern și evitarea ducerii mâinilor la nas, gură și ochi fără spălare/dezinfectare în prealabil; evitarea locurilor aglomerate și păstrarea distanței de minim 2 metri față de persoanele din jurul nostru.

Acțiunile de informare, respectiv de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV sunt derulate zilnic, principalul scop fiind acela de creștere a gradului de siguranță a cetățenilor.

C.D.