240 de ani pe Burnaz, la Bragadiru, 240 de ani de Istorie, Cultură și Tradiții
Anul acesta, localitatea Bragadiru din județul Teleorman sărbătorește împlinirea a 240 de ani de la prima atestare documentară. Domnul Valeriu Bazavan, pensionar, născut în comuna Bragadiru, ca inițiator și organizator al manifestărilor culturale dedicate acestui eveniment, a editat și prezentat o serie de documente referitoare la evoluția instituțiilor administrative și a evenimentelor istorice ce au marcat viața locuitorilor de pe meleagurile mănoase ale Câmpiei Burnazului.
„Statistica bisericească de la 1810, intitulată „Catagrafie de județul Teleorman cum în foi arată”, tradusă și publicată de preotul Ioan Spiru în revista Glasul bisericii și în cartea „File de istorie teleormăneană”, documentul original găsindu-se la Biblioteca Academiei Române, menționează data de „13 decembrie 1783, zi în care a fost hirotonit preotul Sandu de prea sfinția sa părintele Sidis, chir Gregorian, cu blagoslovenia proin mitropolit Grigore”, pentru biserica Sfânta Adormire din Bragadiru. Trebuie remarcat faptul că la acea dată „în acest sat se află 75 de case și 264 locuitori, toți rumâni”.
Anul trecut, cu prilejul hramului actualei biserici a fost lansat un Album monografic și un film documentar difuzat enoriașilor bragadireni cu prezentarea momentelor importante privind istoria bisericii. Pentru Școala „Sfinții Voievozi” Bragadiru, fiind gazda unei întâlniri cu directorii de școli gimnaziale din zonă, a fost editată o broșură privind evoluția învățământului bragadirean, începând cu anul 1819, dată la care este menționată existența primei școli construită din pământ și acoperită cu stuf.
Ziua comunei, zi festivă și de bilanț a bragadirenilor a fost marcată nu numai prin spectacolul organizat de primărie , ci și prin editarea și distribuirea gratuită participanților a unui număr de câteva sute de exemplare a broșurii intitulată Bragadiru- O istorie în imagini și cuvinte.
Ca inițiator și realizator, la Alexandria (22 septembrie 2023) am organizat vernisarea unei expoziții și un simpozion pe tema „Istoria localității Bragadiru”, având ca bază documentele prezentate în lucrarea cu același nume, publicată în anul 2913, sub semnătura autorilor Marcel Țena și a subsemnatului – Valeriu Bazavan, lucrare premiată de Centrul Județean de Cultură. Simpozionul s-a desfășurat cu participarea Prof. dr. Constantin Moraru, Consilier superior și Prof. dr. Claudiu Turcitu, șef secția medievală la Arhivele Naționale ale României, a doamnei Olga Barbu, inspector la Biroul județean al Arhivelor Naționale, a Prof. dr. Marcel Țena, în prezența conducerii județului – Prefect, Vicepreședintele Consiliului Județean și al Municipiului Alexandria, a Primarului și Directorul Școlii Bragadiru și a unui numeros public format din profesori de istorie și autori de monografii istorice. Gazda activității a fost Biblioteca Județeană Marin Preda, al cărei manager a fost moderatorul manifestării. Participanții au
fort primiți în mod tradițional cu pâine și sare și li s-a oferit cocarde cu tricolor pentru marcarea evenimentului. În comunicările prezentate de personalitățile din conducerea județului, a primăriei și a școlii Bragadiru au fost menționate date privind evoluția comunei și a instituțiilor din subordine.
Scormonind în „lada de zestre” a comunei, realizatorul expoziției, pe baza documentelor expuse, a prezentat crâmpeie din tumultoasa istorie a localității. Au fost menționate și marile personalități bragadirene IN MEMORIAM: Gh. Popescu Bragadiru (învățător al viitorului mare prozator Zaharia Stancu) care în 1911 a compus un imn al Alexandriei, a compozitorului de muzică corală Gh. Bazavan, amintind de cele peste 350 de lucrări muzicale care cuprind toate genurile de muzică corală – prelucrări din folclorul românesc, lucrări pe versurile marilor poeți români Eminescu, Coșbuc, Lucian Blaga, cantate, oratorii, muzică de estradă, pentru filme și pentru copii și muzică religioasă. Profesorul Universitar dr. Valeriu Popescu, Prorector al Universității de Medicină, cu cele peste 1000 de lucrări din domeniul medicinii pediatrice neurologice, considerate adevărate „cărți de căpătâi” în medicina românească, la moartea acestuia colective de medici anunțau că „a dispărut dintre noi profesorul profesorilor noștri”. Profeso
rul Universitar dr. Anton Năstase de la Facultatea de Geografie, Vicepreședinte al Societății Române de Cartografie, inginerul electronist Ion Udvuleanu cu cele 12 brevete de invenții în domeniul telefoniei, precum și personalitățile actuale, prezente la simpozion: Prof. Univ. dr. Gigi Bunescu, medicul Vicențiu Găvănescu, inginerii Marin Ciulică, fost director al Fabricii de Rulmenți, Anton Popescu și Ilie Udvuleanu, prin știința de carte, au reușit să încălzească sufletele semenilor și să facă cunoscut numele localității Bragadiru nu numai în țară, ci și peste hotare. În cadrul manifestării de real succes s-a bucurat formația de dansuri „Mugurașii Bragadiru” instruită de Milică Cotruță care a prezentat o frumoasă suită de dansuri populare locale, aducând în actualitate tradiția manifestărilor culturale și artistice locale.
Ca inițiator al manifestărilor doresc să aduc mulțumiri tuturor participanților, sponsorilor care au susținut financiar editarea documentelor și a broșurilor menționate, precum și Primăriei și Școlii din Bragadiru, Primăriei Municipale și instituțiilor din subordinea acesteia, Poliția Locală și Parcări și nu în ultimul rând, colectivului de la Biblioteca Județeană, gazda acestei manifestări.
În deschiderea expoziției a fost prezentat un film documentar dedicat evenimentului realizat de organizator.
Mircea OLTEANU