Pe 21 noiembrie se sărbătorește Ziua Internațională a Televiziunii, sărbătoare care a fost fondată în anul 1996, când s-a desfășurat primul Forum Internațional al Televiziunii, Adunarea Generală a ONU decizând, în martie 1998, ca această zi să fie dedicată audiovizualului.

Cu această ocazie, tuturor țărilor lumii li s-a propus să facă schimb de emisiuni care pun în discuție problemele de pace, securitate și dezvoltare economico-sociale.

Istoria televiziunii a început acum aproape 100 de ani, apariția ei fiind un fenomen al unor procese tehnice.

În jurul anului 1920 au apărut primele prototipuri ale sistemelor de televiziune, servind activităților militare.

Primele încercări au constat în transmiterea la distanță a unor litere, procedeu asemănător trimiterii de fotografii de pe telefonul mobil. Calitatea imaginilor era rudimentară, însă inovațiile au continuat, în 1927 fiind inventat cinescopul, iar în 1931 tubul analizator al camerei.

În 1960, în SUA și în țările vest-europene, televiziunea devenise un element obișnuit al vieții cotidiene.

În România, primele experiențe de transmitere a imaginilor au avut loc în 1928, iar prima emisiune a apărut în 1937.

Emisiunile au fost întrerupte de al Doilea Război Mondial, după terminarea acestuia emisiunile fiind reluate, însă neregulat.

În anul 1955 este dată în folosință stația experimentală de televiziune, la București, iar pe 14 decembrie 1956 a fost montată o antenă de 12 metri, pe turnul Casei Presei Libere.

Pe 31 decembrie 1956 s-a inaugurat postul de televiziune din țara noastră, iar în 1957 televiziunea face pași importanți: este dotată cu primul car de reportaj, se înființează prima stație pentru recepția emisiunilor din străinătate și sunt efectuate două transmisii directe.

În 1968 este inaugurat sediul de pe Calea Dorobnților.

Interesul românilor pentru televiziune a fost deosebit, în 1965 fiind 500.000 de abonați, iar în 1970 numărul acestora era de 3 ori mai mare.

După 1989, audiovizualul românesc suferă schimbări majore, între 1992 și 2000 CNA acordând 235 licențe TV pentru emisie terestră, 2523 licențe pentru transmisia programelor prin cablu și 18 licențe pentru emisie prin satelit.

Cornelia RĂDULESCU

Despre autor