În fiecare an, începând din 2009, pe 20 februarie este marcată Ziua Mondială a Dreptății Sociale, decizia fiind luată de Adunarea Generală a ONU, în noiembrie 2007.

Declarația privind justiția socială pentru o globalizare echitabilă a fost adoptată de instituții și organisme internaționale, printre care și Organizația Internațională a Muncii.

Statele membre ONU sunt invitate să respecte valorile fundamentale care stau la baza dezvoltării armonioase a societăților.

Adoptarea Declarației asupra Justiției Sociale pentru o Globalizare Corectă de către Organizația Internațională a Muncii este un angajament al ONU în ceea ce privește justiția socială.

Această declarație garantează un trai decent pentru toți prin muncă, protecție socială, dialog social și prin principiile fundamentale și drepturile la locul de muncă.

Trebuie pus accentul pe dreptatea socială, solidaritatea, armonia și egalitatea în interiorul statelor, dar și în relațiile dintre ele.

ONU recomandă guvernelor să ia măsurile necesare pentru a promova dreptatea socială, pentru protejarea și consolidarea demnității umane.

ONU depune eforturi pentru eradicarea sărăciei, promovarea unui mediu de muncă decent, egalitate între sexe și acces la bunăstare socială și justiție.

Prin sărbătorirea acestei zile, statele membre ale ONU susțin eforturile organizației.

Cornelia RĂDULESCU

Despre autor