11 mine anti-infanterie şi 8 grenade defensive au creat emoţii turnenilor

Marţi, 22 ianuarie, în jurul orelor 13.50, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „A.D. Ghica” al judeţului Teleorman a fost solicitat de către Poliţia municipiului Turnu Măgurele să intervină pentru ridicarea unei cantităţi însemnate de muniţie neexplodată.
Echipa pirotehnică, formată din plt. Nicolae Adrian, plt. maj. Popa Florin şi plt. Nedelcu Cristian Ştefan, s-a deplasat imediat la faţa locului pentru a efectua misiunea de cercetare, identificare, ridicare, transportare şi depozitare în vederea distrugerii ulterioare. Membrii echipajului au constat că era vorba de 11 mine anti-infanterie (antipersonal MAI 2) şi 8 grenade defensive, care din fericire erau nefuncţionale deoarece acestea aveau încărcătura şi focosul scoase.
Din relatările celor prezenţi, elementele de muniţie au fost descoperite de către Florin C. în timp ce căuta fier vechi într-o groapă de la ieşirea din Turnu Măgurele spre localitatea Ciuperceni, transportându-le apoi acasă. Speriaţi, membrii familiei sale au alertat poliţia locală, care a solicitat sprijinul pirotehniştilor I.S.U. „A.D. Ghica” Teleorman.
Membrii echipei pirotehnice au atras atenţia celor prezenţi că Florin C. nu a procedat corect atunci când a descoperit elementele de muniţie, doar întâmplarea făcând ca acestea să fie nefuncţionale, caz în care viaţa acestuia ar fi fost pusă în pericol. Cu această ocazie le-au fost precizate regulile ce trebuie respectate atunci când mai descoperă muniţie neexplodată.
Potrivit informaţiilor furnizate de pirotehniştii unităţii noastre, în anul 2012 au fost descoperite aproximativ 30 de kg de muniţie, fiind executate 15 misiuni pirotehnice, cu precădere în sezonul de primăvară, iar în anul 2013 aceasta este prima misiune de acest gen.
Datorită acestei situaţii, specialiştii din cadrul Serviciului Pirotehnic al ISU „A.D. Ghica”, reaminteşte pe această cale cetăţenilor care descoperă elemente de muniţie neexplodată că, pentru prevenirea accidentelor cauzate de acestea se interzice: atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte; ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe.
De asemenea se interzice comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase; lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă; introducerea muniţiilor în foc; topirea elementelor metalice ale muniţiilor; tăierea acestora cu fierăstrăul; folosirea muniţiilor pentru improvizarea diverselor unelte; utilizarea pulberilor şi explozivilor provenite din muniţii în scopuri artizanale.
În ceea ce priveşte persoanele care descoperă întâmplător elemente de muniţie neexplodată trebuie să anunţe imediat organele de poliţie sau Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă prin numărul unic 112.

M. MANAFU