“Ziua Mondială a Apei”, în atenţia elevilor

Premergător zilei de 22 martie 2014, atunci când la nivel mondial este sărbătorită “Ziua apei”, ieri la biblioteca Şcolii Gimnaziale “Alexandru Colfescu” din Alexandria, elevii au asistat la marcarea eveniment la care au participat, pe lângă elevi, cadre didactice şi un reprezentant al Sistemului de Gospodărirea a Apelor Teleorman.
Evenimentul face parte din planul de acţiune al programului internaţional “ECO Şcoala” şi s-a derulat în urma încheierii unui parteneriat între cele două instituţii, unitatea de învăţământ şi S.G.A. Teleorman.
Până la derularea acţiunii de ieri, în urmă cu doar câteva zile, elevi de le Şcoala Gimnazială “Alexandru Colfescu”, însoţiţi de cadrele lor didactice, au vizitat sediul Sistemului de Gospodărire al Apelor, acolo unde subinginerul Florentina Cojoc, cea care ocupă şi funcţia de purtător de cuvânt, le-a prezentat elevilor laboratorul de chimie şi cel de biologie, după care aceştia au făcut o vizită la barajul din Alexandria unde au avut ocazia de a afla câteva aspecte privind importanţa acestui obiectiv.
Întorcându-ne la activitatea de ieri, Florentina Cojoc le-a prezentat elevilor, cu ajutorul unui video proiector, importanţa acestui eveniment.
În anul 2014, pentru marca Ziua Mondială a Apei, a fost aleasă o temă de interes global “Apa şi Eenergia”, având în vedere că cele două sectoare sunt interdependente şi într-o strânsă conexiune. Pentru producerea de energie este folosit potenţialul apei, iar pe de altă parte, aproximativ 8 la sută din producţia de energie mondială este utilizată pentru captarea, tratarea şi transportul apei către diferiţi consumatori, apa şi energia având un impact esenţial şi semnificativ în asigurarea calităţii vieţii.
Ţinându-se cont de toate aceste aspecte, devine evidentă necesitatea identificării unor strategii comune cu implicare în cele două domenii de activitate, atât pentru valorificarea potenţialului hidroenergetic, cât şi pentru asigurarea atingerii şi menţinerii obiectivelor de mediu ale corpurilor de apa.
Cadrele didactice care s-au implicat în derularea acestui eveniment au fost Florentina Toma, Lidia Ciobănete, Mariana Tunaru Aritina Nicolescu şi Anda Chiriac.

M.M.