„Ziua Bibliotecarului din România”, sărbătorită și la Alexandria

Începând cu anul 2005, în ziua de 23 aprilie se sărbătoreşte “Ziua Bibliotecarului din România”, prin manifestările culturale organizate în această zi fiind marcat rolul deosebit de important pe care îl au bibliotecarii în viața comunităților. La aceeași dată, în întreaga lume, se sărbătorește “Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor”, zi în care, sub egida UNESCO, sunt organizate manifestări în scopul promovării lecturii, cărții şi a drepturilor de autor. Ieri, la Alexandria, la Biblioteca Județeană “Marin Preda” a fost sărbătorită, în devans, “Ziua Bibliotecarului din România”, prin acțiunile organizate fiind marcată și “Ziua Internațională a Cărții și Dreptului de Autor”.

Manifestările de la Biblioteca Județeană ”Marin Preda” au debutat cu prezentarea a două expoziții. Prima dintre ele este o expoziție de semne de carte realizate de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 2 Dobrotești, coordonați de profesoara Andreea-Nicoleta Grama. Cea de-a doua este o expoziție de carte, Ad infinitum: Shakespeare și Cervantes, expoziție cuprinzând cărți editate în limba română, dar și în limbile originale, precum și studii critice despre cei doi mari scriitori ai lumii.

Manifestările culturale de la Biblioteca Județeană “Marin Preda” au continuat cu o dublă lansare de carte, volumele aparținând scritorilor roșioreni Constantin T. Ciubotaru și Domnița Flori Neaga. Profesorul Constantin T. Ciubotaru, unul din cei mai interesanți scriitori din Teleorman a adus în fața publicului ultimul său roman, “Rătăcirea secundei”, iar binecunoscuta poetă Domnița Flori Neaga o interesantă antologie de versuri, intitulată ”Toamna, ca o fregată”. Noile volume aparținând profesorilor scriitori Constantin T. Ciubotaru și Domnița Flori Neaga au fost prezentate de profesorul alexăndrean Nicolae Dina. În cazul Domniței Flori Neaga e vorba, practic, de o dublă prezentare a cărții ”Toamna, ca o fregată”, pe parcursul zilei de 20 aprilie a.c. iubitorii de literatură teleormăneni prezenți la Biblioteca Județeană ”Marin Preda” luând cunoștință de conținutul acestui volum de poezii în cadrul lansării a patru volume de carte, care au văzut lumina tiparului la editura Neuma, din Cluj Napoca.

În cadrul manifestării dedicate lucrătorilor cu cartea, intitulat ”Despre noi, bibliotecarii”, Marinela Rușanu – bibliotecar la Biblioteca Municipală ”Gala Galaction” din Roșiorii de Vede a susținut proiectul cultural ”Fii puternic!” În finalul manifestărilor a fost lansat concursul de lectură ”Bătălia cărților – ediția 2017”, proiect coordonat de Nicoleta Alexe, bibliotecar la Biblioteca Județeană ”Marin Preda”.

Spre încântarea iubitorilor de carte prezenți la manifestările dedicate ”Zilei Bibliotecarului din România”, Octavian Broșteanu, unul din cei mai talentați interpreți ai generației sale de muzică folk și ușoară a prezentat un excelent moment muzical.

George ZAVERA