Zeci de amenzi aplicate teleormănenilor care nu respectă măsurile anti COVID

Peste 1.400 de persoane legitimate, 300 de obiective și peste 500 de autovehicule au fost verificate de polițiști în cadrul activităților desfășurate la nivelul județului Teleorman. Scopul acțiunilor fiind prevenirea și combaterea infectării, precum și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Peste 300 de efective din cadrul I.P.J. Teleorman, polițiști locali, jandarmi și pompieri, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, I.S.C.T.R, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului au acționat, în principal, în zonele aglomerate din județ – piețe, târguri, centre comerciale, zone pietonale, unități de învățământ, dar și în trafic – pentru verificarea legalității efectuării transportului de persoane și mărfuri, precum și respectării măsurilor sanitare.

În cadrul celor 39 acțiuni punctuale organizate polițiștii teleormăneni au verificat modul de respectare a prevederilor Legii nr. 55/2020. Astfel, au fost verificate 320de obiective, au fost legitimate nu mai puțin de 1.400 de persoane și verificate 590 de autovehicule, totodată fiind verificate documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuință.

Ca urmare a neregulilor constatate, în cadrul acțiunilor puctuale au fost aplicate 180 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 30.000 de lei, polițiștii reamintindu-le cetățenilor principalele măsuri dispuse de autorități în acest context.

”Vă recomandăm să păstrați distanțarea fizică, să purtați masca de protecție și să nu vă expuneți la riscuri!

Vă informăm că a fost instituită obligația purtării măștii de protecție, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de cinci ani, în toate spațiile publice deschise și închise.

Reamintim faptul că organizarea de evenimente publice și/sau private (reuniuni cu prilejul unor sărbători, nunți, botezuri, aniversări, mese festive etc), în spații închise și/sau deschise, este interzisă, motiv pentru care vă rugăm să respectați prevederile legii; în situația în care se va constata că această interdicție este încălcată, vor fi aplicate sancțiuni contravenționale”, este îndemnul polițiștilor din Teleorman.

Scopul forțelor de ordine nu este aplicarea de sancțiuni, ci de a determina cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării măsurilor de protecție sanitară.

Astfel de acțiuni vor continua.

C. DUMITRACHE