Intervenţiile personalului medical de urgenţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă al judeţului Teleorman au reintrat în normal în această perioadă, sau cel puţin aceasta este concluzia în urma analizei ultimului buletin informativ cu privire la frecvenţa de producere a unor afecţiuni.
Aşa că, în intervalul 7 -10 februarie 2014, paramedicii din cadrul Serviciului de Ambulanţă Teleorman au fost solicitaţi să intervină la nu mai puţin de 338 de apeluri de urgenţă prin care pacienţii acuzau diverse afecţiuni.
În topul afecţiunilor, cele mai multe probleme au fost în cazul pacienţilor care acuzau dureri abdominale sau de spate. Aceştia au fost în număr de 48. Cele mai multe dintre afecţiuni (42), având gradul I de dificultate.
Următorul loc în clasament a fost ocupat de pacienţii care au avut de suferit în urma pierderii bruşte a cunoştinţei şi a sensibilităţii din cauza unei hemoragii cerebrale. Aceştia au fost în număr de 30.
De asemenea dificultăţile de respiraţie pentru care au intervenit medicii în această perioadă au ocupat un loc fruntaş în clasament. Pentru 27 de pacienţi care acuzau probleme de respiraţie, prezentând un grad mediu de dificultate, ambulanţele din cadrul Serviciului de Ambulanţă Teleorman şi-au activat semnalele acustice, făcând slalom printre celelalte autoturisme aflate în trafic.
Iar 24 de pacienţi au acuzat dureri de cap, în perioada menţionată.
Tot în această perioadă s-a mai intervenit şi pentru alte afecţiuni, precum sincopele şi durerile toracice, unde s-au înregistrat câte 17 intervenţii, căderile sau alte accidente şi temperaturile ridicate pentru care s-a intervenit în câte 16 cazuri.
Număr redus de intervenţii s-a înregistrat în cazurile de psihiatrie/suicid (5 cazuri). În cazurile de diabet şi stare de ebrietate, s-au aflat câte patru pacienţi.
În urma intervenţiilor şi a îngrijirilor medicale de specialitate, pacienţii sunt în afara oricărui pericol.
M.M.