Începând cu anul 2009, fermierii români care nu au reuşit, datorită lipsei banilor, să-şi construiască spaţii proprii pentru depozitarea producţiei de cereale au beneficiat de sprijinul statului, aceştia putând să-şi păstreze recoltele în silozuri licenţiate în acest sens, nemaifiind astfel nevoiţi să-şi vândă producţiile imediat după recoltare, pe bani foarte puţini. Pentru cantităţile de cereale de consum depozitate temporar în silozurile acreditate pentru astfel de operaţiuni fermierii au primit certificate de depozit, în baza unor astfel de instrumente de garantare emise de către Fondul de Garantare a Creditului Rural agricultorii putând obţine credite bancare, dar şi să vândă producţia de cereale la bursele de mărfuri.
La jumătatea anului trecut, chiar înaintea începerii recoltatului cerealelor păioase, din motive de neînţeles, s-a renunţat la emiterea certificatelor de depozit, fermierii care nu au spaţii suficiente pentru depozitarea producţiei de cereale dar au avut de achitat şi credite la bănci fiind nevoiţi să-şi vândă o bună parte din producţie direct din câmp, la preţurile impuse de către comercianţii de cereale.
La solicitarea şi criticile întemeiate venite din partea fermierilor, conducerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a luat iniţiativa reintroducerii din acest an a certificatelor de depozit, facilitând astfel depozitarea temporară a producţiei în spaţii corespunzătoare şi accesarea de credite de la bănci de către agricultori. În acest sens, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că Guvernul va adopta în această săptămână un act normativ prin care se va aproba reintroducerea certificatelor de depozit la cereale, pe baza cărora fermierii pot obţine credite. Noua formă a legii favorizează toţi fermierii, nu doar pe marii agricultori.
“Vom avea o iniţiativă guvernamentală, o Ordonanţă de Urgenţă sau proiect de lege pentru reintroducerea certificatului de depozit. Într-un an în care producţia este mare avem nevoie de acel certificat de depozit care îi ajută pe fermieri să îşi ducă producţia într-un siloz şi beneficiază de un certificat pe baza căruia pot lua credit. Producătorii de cereale care îşi stocau producţia în silozuri licenţiate primeau aceste certificate de depozit. Era un instrument de garanţie pe care îl puteau folosi fie în a obţine credite bancare, fie pentru a vinde producţia pe bursele de mărfuri. Certificatele se acordau prin Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), a precizat ministrul Constantin.
George ZAVERA