Ultimul buletin al Direcţiei Judeţene de Statistică nu numai că reconfirmă statutul de judeţ sărac al Teleormanului, dar mai relevă unele aspecte de natură să ne îngrijoreze. Dacă până acum stagnam, ceea ce nu este de laudă, în pragul celui de-al treilea trimestru al acestui an se observă că am început să dăm înapoi, ca racul.
De exemplu, producţia industrială, atâta câtă mai e, a scăzut, la sfârşitul lui august 2013, cu 45,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi, în consecinţă, cifra de afaceri ale agenţilor economici din eşantionul cercetat la nivelul judeţului Teleorman s-a redus cu 38,8% iar exporturile sunt cu 11,7% mai mici decât în 2012.
În mod firesc, când producţia e în scădere salariile nu pot să crească, aşa că salariul mediu în Teleorman e mai mic cu 23,9% decât media pe ţară, ceea ce în cifre reale înseamnă 530 lei mai puţin. Şi pensia medie lunară, care se învârte în jurul a 700 de lei, deşi a crescut cu 30 lei faţă de 2012 e mai mică cu peste 100 lei decât media pe ţară.
În aceste condiţii puterea de cumpărare a teleormănenilor e mică, aşa că nici comerţul n-o duce pe roze, tendinţa generală fiind aceea de scădere a volumului de desfacere a mărfurilor, fie că vorbim de produse alimentare sau industriale, ori de servicii.
Perspectivele nu sunt deloc luminoase pentru Teleorman, chiar dacă în campania electorală s-a spus că de aici va începe „România puternică”. Pentru că jaful sistematic şi sistemic din ultimii 23 de ani au adus ţara în pragul colapsului iar economia se dovedeşte a fi cu mult mai slăbită decât credeam, iar clasa politică mai incapabilă şi mai coruptă decât speram.
Dacă lucrurile ar fi intrat pe făgaşul normal Teleormanul ar fi avut şansa de a se afla în situaţia mielului blând, care suge la două oi. Mai ales că doi dintre politicienii de vârf ai României, Crin Antonescu şi Liviu Dragnea reprezintă Teleormanul şi pe teleormăneni cărora le-au promis marea cu sarea în campania electorală, dar deocamdată nu oferă nici sare-n ochi, dară-mi-te investiţii generatoare de locuri de muncă.
Iar dacă în cele aproape 17 luni de guvernare nerealizările pot fi aruncate pe „greaua moştenire”, în anii care au mai rămas din mandat nu mai merge să arunci pisica moartă în ograda dărăpănată a PDL şi în spinarea tot mai cocârjată a lui Traian Băsescu. Mai ales când ai o majoritate covârşitoare în Parlament şi un guvern, practic, monocolor dacă ne gândim numai la USL. Aşa că cei din USL s-o lase mai moale cu conflictele interne şi cu războiul surd sau pe faţă cu Băsescu. Nu pentru asta i-au ales oamenii, ci pentru că au crezut sincer că se poate face şi un altfel de politică în România şi că guvernarea USL va face cât mai repede uitată „epoca Băsescu-Boc”.
Dacă zeci de mii de oameni au ieşit în stradă pentru gazele de şist şi cianuri, s-ar putea ca, dacă politicienii ignoră în continuare „durerile de jos”, mămăliga să explodeze din nou, de data aceasta fără capse detonante externe. Şi va fi jale, pentru că istoria confirmă celebrul avertisment al lui Coşbuc: „Când nu vom mai putea răbda/ Când foamea ne va răscula/ Hristoşi să fiţi/ Nu veţi scăpa/ Nici în mormânt!”

Şt. B.