Liderii din Teleorman ai PSD, UNPR şi PC au semnat ieri, la sediul PSD Teleorman, protocolul privind înfiinţarea alianţei electorale ”Uniunea Social Democrată”, la nivel judeţean. Documentul oficial a fost semnat de către secretarul executiv al PSD Teleorman, Timotei Stuparu, preşedintele UNPR Teleorman, Florică Mara şi preşedintele PC Teleorman, Paul Chicu. La eveniment a participat şi preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, dar şi preşedintelePC, DanielConstantin.
Protocolul între PSD, UNPR şi PC a fost semnat, vineri şi în judeţul Teleorman. Liviu Dragnea şi Daniel Constantin au ”avizat” evenimentul pentru constituirea Uniunii Social-Democrate.
Cu acest prilej, vicepremierul Liviu Dragnea s-a arătat dezamăgit de faptul că fostul său ”camarad”, Crin Antonescu a decis să rupă USL-ul. Cu toate acestea, vicepremierul a precizat că prin USD se încearcă să se ducă mai departe ceea ce s-a stabilit în interiorul USL, obiectivele pentru dezvoltarea ţării şi din punct de vedere economic, legislativ şi pentru reforma profundă a statului.
”Regret faptul căUSLs-a rupt pentru că USLa fostmai mult decât o alianţă politică. USL a fost o stare de spirit, un grup politic în care eram prieteni, camarazi. Chiar acum, când intram în sediu, mi-am adus aminte de campania electorală, dimineaţa, când plecam cu Crin Antonescu, şi seara, ne întorceam, o făceam de aici, din această clădire.
Nu am reuşit să înţeleg nici acum cum s-a întâmplat şi cum a fost convins Crin să nu mai rămână în USL. Sper să îi pară rău, chiar sper să îi pară rău, pentru că mie, personal, îmi pare rău, şi lui Victor îi pare rău, şi lui Daniel îi pare rău, pentru că o parte importantă din populaţia României ne-a acordat încrederea, în 2012, în alegeri. Prin USD, încercăm să ducem mai departe ce am stabilit în interiorul USL”, a spus Dragnea.
Susţinere de 60 la sută în Parlament
Noul Guvern ar putea să fie votat marţi, în Parlament. Preşedintelui executiv al PSD, Liviu Dragnea este convins de faptul că viitorul Guvern va avea un sprijin de 60 la sută la votul de investitură în Parlament.
”A plecat PNL din USL, am rămas noi, cele trei partide, marţi sperăm să avem un vot important în Parlament pentru noul Guvern. S¬ar putea să avem chiar 60 la sută voturi în Parlament, să fie o majoritate stabilă, pentru a avea o guvernare stabilă şi eficientă”, a mai declarat Dragnea.
Mai mult decât atât, vicepremierul a negat informaţiile vehiculate în presă conform cărora UDMR ar fi cerut, pentru intrarea la guvernare, renunţarea la procesele primarilor care au arborat steagul secuiesc sau adoptarea legii amnistiei.
”Nu există nici o condiţie pusă USD pentru a accepta lucruri pe care nu le-am acceptat până acum”, a conchis Dragnea.
USD nu se aliază cu persoane fizice
Preşedintelui executiv al PSD nu-i plac trădătorii şi cel puţin deocamdată nu se arată încântat de o alianţă cu viitorul partid al lui Călin Popescu Tăriceanu. El a precizat faptul că USD nu face alianţe cu persoane fizice.
”USD nu poate face alianţă cu o persoană fizică, nu iese, nu merge, nu avem cum să semnăm aşa ceva. Noi nu mergem la poarta PNL şi cine iese de acolo îi oferim posturi în Guvern”, a completat Dragnea.
El a respins şi ideea unei înţelegeri între USD şi Călin Popescu Tăriceanu pentru susţinerea celui din urmă la alegerile prezidenţiale de la sfârşitul acestui an.
Antonescu l-a sunat pe Dragnea
Susţinut de preşedintele PSD Teleorman, Liviu Dragnea la alegerile parlamentare de anul trecut, preşedintele PNL, Crin Antonescu nu a uitat că pe cei doi i-a legat o ”prietenie” frumoasă şi încearcă să rămână încă în graţiile liderului teleormănean. În acest sens, l-a sunat pe Dragnea pentru a-l întreba ce mai face şi care mai este starea de spirit din PSD după ruperea alianţei.
“Ieri (joi – n.r.) m-a sunat Crin, am avut o discuţie. Am discutat, m-a întrebat ce mai facem, care e starea de spirit la noi, l-am întrebat care e starea de spirit la ei, i-am zis să aibă grijă ce se întâmplă în partid după plecarea domnului Tăriceanu, mi-a zis că e în regulă şi că lucrurile sunt sub control”, a declarat Liviu Dragnea.
Întrebat de ce l-a sunat Crin Antonescu, Dragnea a răspuns: “M-a sunat pur şi simplu, m-am bucurat că m-a sunat, până la urmă rămânem în relaţii civilizate, nu o să ne dăm cu pietre în cap, nici eu cu el, nici Daniel cu Crin, nici Victor cu Crin. Până la urmă, putem comunica”.
Preşedintele executiv al PSD a ţinut să precizeze că discuţia pe care a avut-o cu Crin Antonescu s-a referit la Călin Popescu Tăriceanu.
“Despre domnul Tăriceanu am vorbit, în sensul că ne întreba ce facem, facem alianţă cu domnul Tăriceanu… Nu era deloc îngrijorat. I- am spus că nu facem alianţă cu domnul Tăriceanu”, a arătat Dragnea.
Claudiu DUMITRACHE