Unităţile de învăţământ, luate la control de inspectorii I.S.U “A.D. Ghica” Teleorman

Pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă la unităţile de învăţământ din judeţul nostru, inspectorii pe probleme de prevenţie din cadrul ISU “A.D. Ghica” al judeţului Teleorman au desfăşurat pe parcursul lunii ianuarie activităţi tematice, prin care aceştia au vizat în principal creşterea nivelului de siguranţă a copiilor, în şcoli.
În perioada menţionată au fost efectuate 32 de controale, în urma cărora s-au constatat 116 deficienţe. Pentru 36 dintre ele s-a găsit soluţia de înlăturare imediată, chiar în timpul controalelor.
Au fost aplicate 48 de sancţiuni, marea majoritate dintre ele fiind avertismente verbale şi scrise, dar şi o amendă contravenţională în cuantum de 5.000 de lei, aplicată unei unităţi de învăţământ din Alexandria.
Principalele nereguli constatate pe timpul controalelor la unităţile de învăţământ au constat în: exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni, neîntocmirea analizei capacităţii de apărare împotriva incendiilor, neasigurarea de indicatoare specifice pentru căile de evacuare şi neasigurarea hidranţilor interiori cu toate accesoriile aferente.
Pe timpul controalelor au mai fost executate şi alte 28 de exerciţii de evacuare în caz de incendiu şi 23 de instruiri cu personalul didactic, auxiliar şi cu elevii. În total, la aceste instruiri privind modul de comportare pe timpul unei situaţii de urgenţă şi de utilizare a mijloacelor de primă intervenţie, au participat aproximativ 3.500 de persoane.
În continuare, pentru luna în curs, principalele activităţi planificate, se referă la continuarea controalelor în unităţile de învăţământ, la unităţi sanitare cu paturi şi unităţi de îngrijire a bătrânilor.
Încă din această săptămână 10 – 14 februarie, au demarat activităţile de instruire în domeniul situaţiilor de urgenţă a preşedinţilor Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă, pe centre, conform raioanelor de intervenţie ale detaşamentelor de pompieri. Luni şi marţi au fost efectuate instruiri în municipiul Roşiorii de Vede şi Zimnicea, miercuri instruirile s-au desfăşurat în zona oraşului Videle, joi la Turnu Măgurele, iar astăzi inspectorii I.S.U. “A.D. Ghica” desfăşoară acest tip de activităţi la Alexandria.

M.M.

Despre autor