Un bărbat și-a agresat și amenințat soția

Un bărbat s-a ales cu dosar penal pentru violență în familie și amenințare după ce și-a agresat și amenințat soția.

Polițiștii din Smârdioasa au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare și au emis ordin de protecție provizoriu în cazul unui bărbat din comuna Smârdioasa, care și-ar fi agresat și amenințat soția.

La data de 29 iunie, polițiștii au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112 de către o femeie în vârstă de 35 de ani din comuna Smârdioasa cu privire la faptul că a fost agresată și amenințată de către soț, un bărbat în vârstă de 39 de ani.

În timp ce sa aflau la domiciliul comun, pe fondul consumului de alcool și al discuțiilor contradictorii, bărbatul și-ar fi lovit soția cu pumnul în zona feței și ar fi amenințat-o, femeia necesitând îngrijiri medicale, sens în care a fost transportată la spital.

Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea.

C.C.DUMITRACHE

Lasă un răspuns