Un an bun pentru agricultură, dar prost pentru agricultori

E pe cale să se încheie şi campania agricolă de înfiinţare a culturilor agricole de toamnă, şi apoi fermierii îşi vor trage linia. Şi majoritatea covârşitoare a truditorilor pământului vor ajunge (dacă nu au ajuns deja) la o concluzie foarte tristă: nu pot face profit şi nu se pot capitaliza nici când condiţiile meteo sunt favorabile, iar recoltele sunt bune sau foarte bune.
Toţi fermierii sunt dezamăgiţi şi nemulţumiţi, şi au toate motivele să fie. Inputurile au crescut cu circa 25%, dar preţurile cerealelor s-au redus cu o treime sau chiar la jumătate faţă de anul trecut. Asta în condiţiile în care agricultorii români primesc cele mai mici subvenţii din Uniunea Europeană, atât de la UE cât şi de la stat, ungurii, de exemplu, primind 400 de euro la hectar, dar având un preţ de vânzare cu mult mai mare decât cei români.
Asta pentru că statul are grijă de fermieri şi nu lasă traderii să-şi bată joc de munca lor. La noi dictează multinaţionalele care au capacităţile pline până la refuz şi dictează preţurile. Există o lipsă totală de implicare a Guvernului şi totul se desfăşoară după cum dictează multinaţionalele, pentru că nu a existat niciodată vreo negociere între producători şi comercianţi, care şi-au impus propriile preţuri de achiziţie, care sunt de mizerie, în timp ce valorifică la export, acelaşi grâu, la preţuri de câteva ori mai mari. Una dintre legile obiective ale pieţelor moderne este concurenţa loială, care presupune eliminarea oricărui monopol. La noi marii traderi deţin şi spaţii de depozitare şi banii necesari tranzacţiilor, care în majoritatea lor covârşitoare se desfăşoară nu pe bursă, ci la capul locului. Pentru că cei mai mulţi dintre fermierii români lucrează cu credit-furnizor iar acesta trebuie achitat la recoltare, şi dacă nu plăteşti nu mai primeşti inputurile pentru următorul ciclu de producţie.
Deşi este evident faptul că avem de-a face cu un monopol al comercianţilor, Consiliul Concurenţei a acţionat timid şi mai mult în cazurile în care au existat aspecte care ţin de evaziunea fiscală.
Nu sunt puţini cei care acuză Guvernul şi ministerul de resort că n-au fost mai atenţi cu eliberarea autorizaţiilor de export ori că n-au pus la dispoziţia producătorilor spaţiile de depozitare de la Rezerva de stat, unde aceştia şi-ar fi putut duce recolta, în baza unui certificat de depozitare (care ar fi putut fi folosit ca garanţie pentru credite) şi ar fi putut aştepta să vândă la preţuri corecte.
La sfârşitul unui an bun pentru agricultură, dar nu şi pentru fermieri, cei din brazdă sunt dezamăgiţi şi nemulţumiţi şi dacă nici într-un an ca acesta nu se pot capitaliza şi nu se pot gândi la investiţii, e clar că viitorul agriculturii româneşti.
Zilele acestea Traian Băsescu spunea că este inacceptabil ca România să nu-şi asigure măcar hrana proprie, deşi el trebuia să ştie cel mai bine că s-a ajuns în această situaţie pentru că politicile agricole ale guvernărilor postdecembriste au fost falimentare şi inacceptabile.

C.O.