Uite codul, nu e codul
În cel mai pur stil dâmboviţean, unii s-au trezit din somnul raţiunii strigând ca din gură de şarpe că celebrul Cod Penal, adoptat prin asumarea răspunderii de Boc şi promulgat de Traian Băsescu, e o monstruozitate juridică, care-i leagă de mâini pe procurorii care luptă împotriva corupţiei. Şi această revelaţie vine să tulbure apele cu nici 48 de ore înainte de intrarea în vigoare a Codului Penal şi a Codului de procedură penală.
Traian Băsescu, care şi-a recunoscut public incompetenţa în materie şi a dat de înţeles că i-a plătit degeaba pe consilierii săi, care sunt „botă” în materie de „penal”, îl somează verbal şi în scris pe Victor Ponta să modifice Codul de procedură penală, mai precis articolul 140, prin Ordonanţă de Urgenţă. Iar Codruţa Kovesi şi Lidia Stanciu, şefele DNA şi respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, îi ţin isonul, în timp ce ministrul Justiţiei şi Procurorul General tac mâlc.
Opinia publică, care în majoritate covârşitoare este formată din cetăţeni simpli, fără studii juridice, e bulversată şi nu înţelege de ce au trebuit să treacă 5 ani pentru ca cei care jelesc pe umerii cavalerilor fără prihană de la DNA şi DIICOT să observe că noul Cod de procedură penală îi lasă în pielea goală, în viscolul corupţiei generalizate.
Au fost toţi neştiutori ca preşedintele sau incompetenţi ca armata de consilieri prezidenţiali, transferată în bloc la PMP?
Chiar să nu fi observat nici unul dintre ei că articolul 140 nu face altceva decât să ne alinieze la procedurile europene şi să pună în concordanţă textul legii cu decizia 962/2009, adoptată cam în acelaşi timp cu Codul Penal, care stipulează clar că „interceptările telefonice nu se pot face decât în faza de urmărire penală”.
Nimeni dintre „revoltaţi” nu vorbeşte despre faptul că acelaşi articol 140 mai spune că se poate face urmărirea faptei penale „in rem”. Adică numai cu privire la faptă, nu la persoană. Iar în această fază se poate cere ascultarea telefoanelor pentru ca procurorul să-şi facă o imagine cu privire la natura infracţiunii şi la eventualii făptuitori. Atunci când procurorii au ajuns la concluzia că se poate începe urmărirea penală „în persoană”, ei pot cere judecătorilor aprobarea pentru interceptarea telefoanelor celor despre care cred că sunt implicaţi în săvârşirea infracţiunii. Numai că trebuie să motiveze foarte temeinic cererea de interceptare, angajându-se totodată să respecte procedura, adică să nu facă publice stenogramele înainte de ajungerea dosarelor pe masa judecătorilor, când procesul devine public. Ori tocmai această prevedere nu-i convine lui Traian Băsescu şi armatei sale de susţinători.
Înainte de a ajunge pe masa locatarului de la Cotroceni pentru promulgare, Codul Penal a fost discutat şi paradiscutat în diverse comitete şi comisii din care au făcut parte cei mai mari penalişti ai ţării şi membri ai Academiei Române, iar forma finală a primit şi binecuvântarea Uniunii Europene.
Atunci de ce atâta zarvă? De ce au sărit ca arşi Traian Băsescu, Codruţa Kovesi şi Lidia Stanciu?
Răspunsul îl putem afla privind cu atenţie la ceea ce s-a întâmplat în săptămâna care tocmai se încheie. Miercuri, Partidul Mişcarea Populară a obţinut certificatul de naştere, eveniment urmat a doua zi de demisia Elenei Udrea din PDL, care va fi urmată, în mod sigur, de alte dezertări, pentru ca Mişcarea Populară să devină partid parlamentar, prin coagularea unor grupuri parlamentare, atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor. Apoi nu este exclus să se încerce chiar modificarea actualei structuri a Parlamentului, PDL riscând să nu se mai numere printre principalele trei partide de pe eşichierul politic românesc.
Se anunţă lupte pe viaţă şi pe moarte în interiorul dreptei, dar şi încercări de dezechilibrare a majorităţii USL. Iar unul din instrumentele decisive pentru a-i convinge pe parlamentarii „mai slabi de înger” să joace după cum le cântă Cotroceniul era dosarul de la DNA şi stenogramele.
Cum să renunţe Traian Băsescu la această armă mortală tocmai când are mai mare nevoi de ea? Şi atunci încearcă să întoarcă mortul de la groapă, ceea ce este imposibil nu numai în practică. Dar cum România e ţara tuturor posibilităţilor, azi vom şti dacă în secolul tehnologiilor înalte se mai întâmplă şi minuni.
C.R.
Despre autor
