Trei candidați din Teleorman, eliminați la a doua probă a Bacalaureatului

Miercuri, 24 iunie, s-a desfășurat proba obligatorie profilului din cadrul examenului de Bacalaureat – E)c), sesiunea iunie-iulie 2020.

Dintre cei 2233 de candidaţi înscrişi în județul Teleorman (1336 la matematică, respectiv 897 la Istorie), s-au prezentat 2108 candidați.

Au absentat 125 de candidați și nu s-au înregistrat cazuri de candidați cu temperatură peste 37.3 ̊C.

Au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă 3 candidați, care nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00. În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00-19:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00-12:00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

Cornelia RĂDULESCU