Situaţia social-economică a tinerilor nu este numai o problemă a României, ci una a întregii Europe, în condiţiile în care criza economică a afectat în modul cel mai grav această categorie socială, şomajul în rândul tinerilor atingând cote alarmante.
Dar în timp ce statele europene caută soluţii pentru îmbunătăţirea vieţii tinerilor, autorităţile din România iau măsuri care-i îngroapă, pur şi simplu. Una dintre aceste decizii aberante este cea cu privire la creşterea valorii RCA pentru conducătorii auto cu vârste între 18 şi 35 de ani, iar această aberaţie nu se aplică în baza unei legi, ci pentru că aşa vor asiguratorii lăsaţi să-şi facă de cap şi să-şi bată joc de cetăţeni. Au făcut ei nişte statistici, le-au pus cap la cap şi au ajuns la concluzia că cei tineri conduc mai imprudent şi că riscul de asigurare e mai mare în cazul lor. Aşa o fi, din punct de vedere statistic, mai ales dacă printr-o şmecherie de doi lei se raportează numărul şoferilor imprudenţi la numărul de accidente. Dar numărul de accidente e de ordinul a câteva mii pe an, în timp ce numărul şoferilor tineri e de ordinul milioanelor. Dacă s-ar raporta numărul de accidente provocate de tineri la numărul total al posesorilor de permis din această categorie am constata că e vorba de un procent infim.
De ce nu-i pedepsesc asiguratorii doar pe cei cu „cazier”, care au fost implicaţi în accidente de care se fac vinovaţi? În acest caz, suprataxarea ar avea sens. Dar ce sens are să aplici politica „drobului de sare” pentru toţi posesorii de permis şi de autoturism tineri, numai pentru că ar putea să facă un accident din cauza elanului tineresc şi al lipsei de experienţă? E clar că e vorba de un singur sens, pe care-l găsesc cei care stabilesc preţurile pentru a mai câştiga nişte bani în plus.
Nu e nevoie decât de un dram de logică pentru a demonta aceste inginerii aberante, care sfidează bunul simţ şi legile economiei de piaţă. Poate să se compare ca experienţă şi abilitate un cetăţean de 45 de ani care a obţinut carnet de conducere de câteva luni, cu unul de 28 de ani, care are 10 ani de circulaţie pe drumurile publice fără să fie implicat în vreun eveniment rutier? E clar că NU. Dar tânărul plăteşte, conform unei proceduri, cu mult mai scump, uneori chiar de câteva ori.
Sumele variază în funcţie de zonă, de capacitatea autovehiculului şi de vârsta posesorului. Dacă legile economiei de piaţă ar funcţiona, cetăţenii şi-ar alege asiguratorii care practică cele mai mici preţuri şi care plătesc cel mai rapid şi mai corect despăgubirea, atunci când e cazul. Sau, pur şi simplu, şi-ar asuma riscul de a circula fără asigurare, plătind din propriul buzunar pagubele produse în urma unui accident, fie pentru maşina proprie, fie pentru terţi. Dar RCA-ul e obligatoriu, şi nu poţi scoate maşina din garaj dacă nu-l ai, pentru că rişti amenzi usturătoare. Iar firmele de asigurare profită de acest lucru şi îşi fac de cap.
Asta în ciuda faptului că există instituţii ale statului menite să supravegheze activitatea lor, cea mai importantă fiind Autoritatea de Supraveghere Financiară, condusă de Dan Radu Ruşanu, care are un Sector Asigurări, cu oameni plătiţi regeşte, de câteva ori cât un ministru.
Rolul acestui sector este „de a pune în aplicare legislaţia în domeniul asigurărilor imparţial, cu onestitate şi promptitudine, de a proteja consumatorii de produse de asigurări dezavantajoase pentru ei, de a încuraja formarea unei pieţe sănătoase a asigurărilor, de a promova necesitatea unei mai bune serviri a interesului public”.
În condiţiile în care se aplică această măsură discriminatoare vizavi de tineri, se naşte firesc întrebarea: îşi îndeplineşte această autoritate de supraveghere menirea?
Noi credem că nu, atâta vreme cât aplicarea preţului discriminatoriu al RCA pentru tineri încalcă chiar şi Constituţia, care în articolul 16 stipulează clar în alineatul 1 că „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”, iar la alineatul 2 că „nimeni nu e mai presus de lege”. Nici măcar societăţile de asigurări, adăugăm noi. Pentru că e limpede că aceste practici abuzive, de suprataxare în funcţie de vârstă, se numesc clar DISCRIMINARE.
Dacă românii ar fi solidari ar putea face un recurs colectiv împotriva acestor acţiuni evidente de „malpraxis” ale societăţilor de asigurare, la Oficiul Naţional de Combatere a Discriminării.
Din păcate, acest film se joacă în România, unde populaţia se complace în postura de vacă de muls şi doar rareori, şi doar pe ici, pe colo, ridică vocea să-şi apere drepturile. Dar când vocea e slabă, ea nu-i sperie şi nici măcar nu-i deranjează pe cei îmbătaţi de aerul înălţimilor puterii.

C.O.